Economic

Verde pe linie pentru leu

Leul a început săptămâna pe apreciere faţă de principalele valute.

Cursul euro a scăzut marginal de la 5,0974 lei, maxim al ultimelor aproape două luni, la 5,0968 lei, faţă de 5,0953 lei, lunea trecută.

În cursul nopţii, cotaţia monedei unice a coborât în Asia până la 4,08 lei, însă tranzacţiile din piaţa locală se realizau într-o bandă îngustă cuprinsă între 5,096 şi 5,097 lei.

Cu ocazia prezentării Raportului trimestrial asupra inflaţiei, guvernatorul BNR a previzionat o primă scădere a dobânzii de referinţă în a doua jumătate a anului, după ce „vom avea o prăbuşire a inflaţiei”.

Prognoza a modificat perspectiva analiştilor BCR în privinţa evoluţiei ratei de politică monetară, care ar urma să încheie acest an la 5,75%, într-un ciclu de trei tăieri de câte 0,25 puncte procentuale, cu o primă reducere în august, şi să coboare în 2027 la 5%. Până acum, era anticipată o primă reducere la şedinţa de politică monetară din mai.

Cu toate acestea, indicii ROBOR îşi continuă parcursul descendent, revenind la valori comparabile cu cele din noiembrie 2024, după primul tur al alegerilor prezidenţiale, ce au fost anulate mai apoi. Însă, guvernatorul BNR nu anticipează o scădere a lor sub pragul de 5,5%, nivel la care banca centrală remunerează depozitele atrase pe o zi.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a coborât de la 5,78 la 5,77%, cel la şase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a alunecat de la 5,82 la 5,81% iar cel la 12 luni de la 5,99 la 5,98%.

Tendinţa de scădere a dobânzilor permite Trezoreriei să se împrumute la costuri mai mici. Finanţele au atras lunea aceasta 863 milioane lei, cu scadenţa octombrie 2033 pentru care a acceptat să plătească o dobândă medie anuală de 6,28%. Valoarea programată a emisiunii a fost de 600 milioane lei, iar ofertele de cumpărare s-au ridicat la 1,243 miliarde lei.

Evoluţia dolarului a fost influenţată de reapariţia incertitudinii în privinţa comerţului mondial, după ce Curtea Supremă a Statelor Unite a stabilit că politica comercială a Casei Albe de după „liberation day” a fost ilegală, măsură care l-a determinat pe preşedintele Trump să impună un nou tarif de 15%, pentru o perioadă de 150 de zile.

Pe acest fond, euro a urcat la 1,1791 – 1,1833 dolari, faţă de 1,1782 dolari la închiderea de vineri a pieţei americane. La noi, cursul monedei americane a scăzut de la 4,3327 la 4,3195 lei, faţă de 4,2940 lei, la începutul săptămânii trecute.

Euro s-a îndepărtat de pragul de 0,90 franci, astfel că media monedei elveţiene a scăzut de la 5,5813 la 5,5761 lei, după ce marţea trecută a fost atins un nou maxim istoric de 5,5932 lei. media lirei sterline a alunecat marginal de la 5,8393 la 5,8359 lei, faţă de 5,8604 lei, lunea trecută.

În ciuda faptului că moneda americană s-a depreciat, preţul gramului de aur a urcat de la 700,9567 lei la 716,2653 lei, consecinţă a creşterii metalului galben la 5.100 – 5.177 dolari/uncie.

În regiune, media monedei poloneze s-a întărit la 4,2173 zloţi/euro. În schimb, a celei maghiare s-a depreciat la 379,90 forinţi/euro.

Bitcoin a atins lunea aceasta un minim de 64.354 dolari iar ethereum a alunecat până la 1.853 dolari.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...