La 9 august 1976, România înfăptuia o premieră tehnologică de excepţie ştiinţifică epocală pentru cercetarea şi industria românească: producţia primei cantităţi de apă grea.

Momentul a marcat un punct de cotitură pentru programul nuclear românesc. Producţia primei cantităţi de apă grea (oxid de deuteriu) a avut loc la Uzina G Râmnicu Vâlcea.

Reuşita a fost vitală pentru funcţionarea centralelor canadiene de tip CANDU (CANada Deuterium Uranium), precum cea de la Cernavodă, care folosesc apa grea ca moderator şi agent de răcire.

Ulterior, experienţa de la Vâlcea a condus la construcţia Combinatului de Apă Grea (ROMAG PROD) de la Drobeta-Turnu Severin, care a devenit la un moment dat cel mai mare producător de apă grea din lume.

Tehnologia a fost dezvoltată de cercetători români, coordonaţi de academicianul Marius Peculea, reuşind să stăpânească un proces chimic extrem de complex şi periculos (schimbul izotopic hidrogen-apă).

Astăzi, la o jumătate de veac distanţă de la acel eveniment unic, unul dintre principalii protagonişti ai împlinirii acelui vis frumos, fizicianul Dorel Mihai Constantinescu, discipol al academicianului Marius Sabin Peculea, a imaginat şi a propus imortalizarea evenimentului într-un ansamblu statuar omagial.

În varianta propusă de fizicianul vâlcean, monumentul este un omagiu adus pionierilor fizicii nucleare şi ai chimiei izotopice din România, reflectând efortul monumental depus la Uzina G, unde s-a „îmblânzit” hidrogenul pentru a produce apă grea.

Varianta structurală a monumentului propus de fizicianul vâlcean, în plan ideatic, reprezintă o luptă a omului cu materia, fiind un elogiu adus ingeniozităţii inginereşti din Vâlcea.

Gramul de istorie: când gândirea devine materie

Privitor la filozofia propunerii de monument de for public Monument Uzina G, fizicianul Dorel Mihai Constantinescu ne spune:

„Apa Grea nu este doar o substanţă chimică, ci spirit condensat. «Gramul» devine unitatea de măsură a sacrificiului. Filozofic, procesul tehnologic este văzut ca o formă de asceză: mii de ore de gândire pentru a obţine o esenţă.

În opinia mea, triada reuşitei noastre, a cercetătorilor de la Uzina G, a însemnat: Intelect, Caracter şi Timp, în context: inteligenţa ca instrument de «traducere» a misterului universal; răbdarea ca formă de respect faţă de ritmul naturii (materia nu poate fi grăbită) şi curajul de lucra cu necunoscutul.

Ideea centrală este transpunerea abstractului în concret. «Visul devine ştiinţă» sugerează că progresul nu începe în laborator, ci în imaginaţie. Experimentul este doar o «punte» sacră între gând şi materie. Iar rezultatul final - obţinerea apei grele - a însumat sute de oameni cu fapte concrete remarcabile fără excepţie. În destinul colectiv, individualitatea s-a pierdut în favoarea unei reuşite colective care, acum, aparţine umanităţii. Aşadar, în cazul nostru, nu a fost vorba despre un inventator, ci despre o «sumă de fapte a unor oameni» care au devenit istorie solidificată.

De altfel, în tot ce am înfăptuit la Uzina G, «obstacolele naturale - timpul şi îndoiala» au fost adevăraţii noştri inamici, nu dificultăţile tehnice, iar reuşita colectivă a fost şi o victorie morală: am învins propria noastră nesiguranţă şi finitudinea timpului prin perseverenţă.”

Conceptul grafic al propunerii pentru Monumentul Uzina G

Monumentul simbolizează separarea izotopică, reprezentând o bucată de istorie tehnologică îngheţată în timp.
Componentele sale verticale stilizate evocă instalaţia de separare apă grea, transformând procesul fizic complex într-o formă artistică perenă.

Structura monumentală transformă rigoarea separării apei grele într-o formă artistică durabilă, celebrând, printr-un veritabil omagiu adus creativităţii inginereşti, o jumătate de secol de „minţi luminate” şi înţelepciune nucleară.
Proiectul memorial propus de fizicianul vâlcean a întrunit consensul instituţional al Primăriei Municipiului, al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice şi al Forumului Cultural al Râmnicului. În consecinţă, aceste entităţi au iniţiat procedurile statutare pe lângă Comisia Naţională a Monumentelor pentru For Public, în vederea obţinerii avizului favorabil necesar execuţiei şi amplasării monumentului.

Iată, sintetic, esenţa ideilor şi a compoziţiei statuare propusă de omul de ştiinţă vâlcean, care urmează a fi amplasată în zona centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea.

Septetul cercetării: grupul celor şapte şi codul alfabetic

În opinia cercetătorului vâlcean, naturaleţea şi acurateţea figurilor reprezentate evocă efortul colectiv al echipei de specialişti dedicaţi pionieratului nuclear.

Elementul central al compoziţiei este reprezentat de un grup de şapte cercetători, o cifră cu dublă încărcătură, instituind o corespondenţă biunivocă între numărul cercetătorilor şi poziţia ordinală a literei „G” în alfabet.
Cifra şapte, încărcată de valenţe depline, devine astfel un liant între efortul colectiv uman şi „G”-ul monumental ce patronează compoziţia.

Alegerea nu este una pur estetică, ci reprezintă o codificare a identităţii obiectivului industrial cu referinţă directă la denumirea conspirativă a proiectului de obţinere a apei grele: Uzina G!

Arhitectura fluxului tehnologic: de la instalaţia-pilot la îmbuteliere

În inima grupului statuar, rigoarea ştiinţifică este redată prin reprezentarea fidelă a instalaţiei-pilot experimentale. Detaliile echipamentului tehnic gravitează în jurul unui recipient masiv, de un albastru profund, marcat cu simbolul internaţional al energiei nucleare.

Dinamismul ansamblului culminează cu gestul uneia dintre figuri care susţine o butelie. Momentul îmbutelierii primei probe, surprins prin gestica ritualică a cercetătorului, marchează trecerea de la ipoteza teoretică la validarea empirică şi, ulterior, la maturitatea industrială a programului energetic naţional. În acelaşi timp, acest detaliu nu este doar o reprezentare a succesului de laborator, ci simbolizează trecerea către faza de valorificare industrială şi comercială, esenţială pentru programul energetic naţional.

Metafora „mâinii supradimensionate”: intervenţia divină în actul creaţiei

Poate cel mai frapant element al compoziţiei este mâna supradimensionată care survolează compoziţia statuară.
„Această inserţie metaforică introduce o dimensiune sacră, transcedentă, în universul calculului probabilistic. Ea sugerează că actul descoperirii nu este un proces pur mecanicist, ci rezultatul unei sinergii între intelectul uman şi o formă de inspiratio divină” - ne mai spune fizicianul Dorel Mihai Constantinescu.

Simbolizând ajutorul divin şi „dirijarea” metafizică a minţii umane, mâna sugerează că succesul de la 9 august 1976 nu a fost doar rodul calculului rece, ci şi al unei inspiraţii superioare care a protejat şi ghidat demersul ştiinţific românesc.
Totodată, prezenţa sa relevă caracterul proteic al geniului ştiinţific, ghidat de o forţă metafizică spre succesul tehnologic.

Reper al identităţii industriale

Prin fuziunea dintre rigoarea „G”-ului alfabetic, simbolistica nucleară şi intervenţia sacrului, grupul statuar devine un reper al identităţii industriale româneşti, imortalizând ambiţia unei epoci de a stăpâni materia prin intermediul spiritului şi al credinţei în progres.

În opinia mea, propunerea inspirată a fizicianului Dorel Mihai Constantinescu pentru Monumentul Uzina G nu este doar despre o omagiere a trecutului, ci şi mai cu seamă un simbol al ambiţiei tehnologice care a plasat România pe harta mondială a producătorilor de apă grea.