Senatorul Andra Bică a adresat o interpelare prim-ministrului României privind necesitatea unor măsuri concrete şi coerente de sprijin pentru mame şi familiile tinere, în contextul în care scăderea natalităţii reprezintă o realitate demografică ce impune politici publice predictibile şi eficiente.
Interpelarea vizează poziţia Guvernului faţă de proiectul de lege aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor, care propune scutirea mamelor de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pe durata concediului pentru creşterea copilului. Potrivit senatorului, o astfel de măsură ar conduce la creşterea venitului net al mamelor şi la diminuarea presiunii financiare într-o perioadă esenţială pentru stabilitatea familiei.
Totodată, senatorul Andra Bică a solicitat clarificări privind alte instrumente avute în vedere pentru stimularea natalităţii, precum acordarea de prime la naştere, vouchere pentru educaţia timpurie, facilităţi fiscale pentru familiile cu mai mulţi copii, dar şi programe dedicate sprijinirii revenirii părinţilor pe piaţa muncii.
Nu în ultimul rând, interpelarea ridică problema existenţei unui dialog real şi structurat între autorităţi, asociaţiile de părinţi, societatea civilă şi specialiştii în demografie, în vederea construirii unui pachet de politici publice cu impact real, nu doar declarativ.
„Familiile tinere au nevoie de măsuri clare, stabile şi corecte. Susţinerea maternităţii nu este un cost, ci o investiţie în viitorul României”, a subliniat senatorul PSD Andra Bică.








