Citesc cu multă atenţie comentariile urmăritorilor mei. Aceeaşi atenţie o dau şi mesajelor pe care ei – din varii motive – mi le transmit pe căi mai puţin publice.
Cineva mi-a scris recent aşa: „Nu mai postez comentarii, dar v-aş fi scris că în toate epocile solidaritatea a născut dezbateri nesfârşite! Admir determinarea şi tenacitatea cu care vreţi să contribuiţi la soluţionarea unor situaţii care - din varii motive - nu şi-au găsit rezolvarea, dar câţi dintre colegii dvs. se vor alătura demersurilor pe care le faceţi? Pentru aceste demersuri chiar e nevoie de solidaritate, iar în aceste cazuri, pe lângă susţinere, responsabilitate şi toate cele prezentate în postarea anterioară, mai este nevoie de bunătate şi omenie şi de a fi gata să acţionezi pentru binele comun, să sprijini persoanele vulnerabile. Şi fix asta ne lipseşte azi, oameni buni!”
L-am reţinut şi îl readuc aici, nu atât pentru aprecieri cât pentru contribuţia sa la conceptul de solidaritate. Aveţi dreptate - şi munca mea are nevoie de solidaritatea celorlalţi. Uneori, această solidaritate funcţionează de la sine. Foarte rar, e adevărat. De cele mai multe ori solidaritatea de care am avut nevoie pentru o iniţiativă legislativă sau alta a avut nevoie de o solidaritate construită. Aşa am procedat şi cu legea pe care oamenii o numesc cu numele meu în semn de recunoştinţă pentru beneficiul de a se fi pensionat cu doi ani mai devreme fără penalitate, pentru expunerea îndelungată la poluare industrială, remanentă.
I-am invitat pe colegii parlamentari să vadă cu ochii lor platforma chimică din sudul municipiului Râmnicu Vâlcea, cu câţiva ani în urmă. Iniţiativa legislativă a primit mult mai uşor voturile de care avea nevoie să meargă la promulgare şi la aplicare, după cum ştiţi. La fel am procedat şi pentru susţinerea modificărilor legislative care relaxează obligaţiile investitorilor în turismul montan. Pentru toate celelalte iniţiative pe care le-am propus în Parlamentul României, fost suficientă argumentaţia cu care mi-am însoţit iniţiativele, susţinerea lor în comisii şi discuţiile individuale cu colegii parlamentari. E de muncă pentru a obţine solidaritatea necesară adoptării unei iniţiative legislative.
Solidaritatea are nevoie de efortul celui care o doreşte şi mă gândesc că, atunci când nu am obţinut-o, este şi pentru că nu am muncit eu destul de mult. M-ar întrista să cred că absenţa susţinerii pentru una sau alta este din alte motive decât munca mea.
Nu pot crede că susţinerea în forţă a unui drum expres Râmnicu Vâlcea-Autostrada Sibiu-Piteşti lipseşte din atitudinea unora din neputinţă sau din dezinteres, ca să dau un exemplu mai recent. Şi, aveţi dreptate, din absenţa unor trăsături personale cum ar fi omenia şi determinarea de a lucra pentru binele comun. Mulţumesc pentru cuvinte şi pentru idei.
Mulţumesc!

Deputat, Eugen Neaţa!