Tensiunile la nivel geopolitic, militar şi comercial, dar şi evoluţia negativă a monedei americane, au împins plasamentele investitorii către aşa-numitele „refugii” precum aurul, francul elveţian sau yenul japonez.
Iar, în ultimele luni, au apărut semnele reluării războiului valutelor, în ciuda faptului că secretarul american al Trezoreriei a declarat că este adeptul „dolarului tare”.
Beijingul a pus paie pe foc, recomandând băncilor din China să îşi reducă expunerea la obligaţiunile de trezorerie americane, iar Europa oferă cea mai bună alternativă pentru investiţii, astfel că moneda unică s-a apreciat la 1,1810 – 1,1870 dolari. Reamintim că în 28 ianuarie a fost atins un maxim al ultimilor patru ani de 1,2046 dolari. În piaţa locală, cursul monedei americane a scăzut de la 4,3190 la 4,2955 lei, valoare aproape identică de cea din urmă cu o săptămână care a fost de 4,2958 lei.
Actuala evoluţie va fi influenţată de datele fundamentale privind evoluţia economiei americane din ianuarie: ocuparea forţei de muncă în sectorul non-agricol, indicele preţurilor de consum ) şi noile cereri de şomaj. Acestea vor influenţa deciziile Rezervei Federale în privinţa dobânzii de referinţă, analiştii anticipând pentru acest două tăieri de 25 de puncte de bază.
Din acest conflict cea mai afectată bancă centrală este cea a Elveţiei, care se confruntă cu riscul deflaţiei în condiţiile în care francul se consolidează constant. Guvernatorul BNE a declarat chiar că instituţia este pregătită să readucă dobânda în teritoriu negativ, în condiţiile în care ea se află la 0% de la jumătatea anului trecut. În piaţa locală, cursul francului elveţian a crescut lunea aceasta la un nou maxim istoric de 5,5599 lei.
Diversificarea portofoliilor a menţinut interesul pentru monedele de la marginea zonei euro, care au cunoscut schimbări minore ale cursului lor de schimb.
La noi, media monedei unice a urcat modest de la 5,0923 lei, minimul ultimelor trei săptămâni, la 5,0934 lei, iar tranzacţiile se realizau în culoarul 5,092 – 5,095 lei. Lunea trecută media a fost de 5,0959 lei.
Analiştii BCR estimează un curs de 5,17 lei/euro „la finalul acestui an cu riscuri provenite din zona deficitului de cont curent ridicat, dar vedem cursul de schimb EUR/RON relativ stabil în prima jumătate a anului”.
Piaţa monetară a fost mai calmă lunea aceasta. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a oprit la 5,85%, cel la şase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 5,93 la 5,92% iar cel la 12 luni s-a oprit la 6,09%.
Lira sterlină a fost afectată de scandalul din jurul fostului ambasador la Washington, implicat în afacerea Epstein, ce ar putea determina demisia premierului Keir Starmer. Într-o astfel de situaţie, următorul locatar din Downing Street ar putea fi unul mai de stânga, adept al unor cheltuieli mai mari din partea statului şi o disciplină fiscală mai redusă. În piaţa locală, cursul lirei sterline a scăzut de la 5,8630 la 5,8461 lei, faţă de 5,8854 lei, în urmă cu o săptămână.
Preţul gramului de aur a urcat de la 676,6689 lei la 689,9950 lei, în timp ce metalul galben fluctua între 4.964 şi 5.047 dolari/uncie, faţă de 4.654,50 – 4.972,50 dolari, la sfârşitul săptămânii trecute.
Tendinţa este pusă pe seama anunţului că banca centrală a Chinei şi-a continuat în ianuarie achiziţiile de aur pentru a cincisprezecea lună consecutiv.








