Sub Lupă

Tribunalul Tribunalul Vâlcea a respins trei acorduri de recunoaştere a vinovăţiei în dosare de dare de mită

Judecătorii Tribunalului Vâlcea au respins trei acorduri de recunoaştere a vinovăţiei înaintate de un procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în trei dosare distincte având ca obiect infracţiunea de dare de mită, potrivit unui comunicat oficial transmis de instanţă.

Cele trei cauze vizau fapte constând în remiterea unor bunuri cu valoare redusă, respectiv:

• cutie de bomboane Rafaello, oferită unui cadru medical cu ocazia întocmirii unor acte de internare;

• cutie de bomboane Merci şi un pachet de cafea Jacobs de 250 g, remise cu ocazia eliberării unor documente medicale pentru un copil minor;

• pungă cu aproximativ „25-30 de ouă”, oferită unei poliţiste pentru verificarea emiterii certificatului de înmatriculare al unui autoturism.

În toate cele trei dosare, procurorul a propus aplicarea pedepsei de 1 an şi 4 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de doi ani.

Instanţa a respins însă acordurile, iar trei judecători diferiţi au reţinut, în mod constant, lipsa intenţiei de a corupe funcţionarii publici, apreciind că valoarea derizorie a bunurilor remise nu întruneşte tipicitatea infracţiunii de dare de mită, în contextul concret al fiecărei cauze.

Potrivit comunicatului, pe durata urmăririi penale au fost dispuse şi supravegheri tehnice, însă acestea nu au fost considerate suficiente pentru a susţine existenţa elementului subiectiv al infracţiunii.

Sentinţele pronunţate de Tribunalul Vâlcea pot fi supuse apelului în termen de 10 zile de la comunicare.

Deciziile instanţei readuc în atenţie discuţia privind proporţionalitatea răspunderii penale şi delimitarea clară între gesturile de curtoazie şi faptele care pot fi încadrate juridic drept acte de corupţie.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...