Senatul României a adoptat, luni, legea privind prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced, un demers legislativ considerat esenţial pentru consolidarea protecţiei femeilor şi pentru întărirea mecanismelor de intervenţie ale statului în situaţii de risc.
Noua lege introduce, pentru prima dată, o definiţie juridică clară a femicidului în legislaţia românească, aliniată la standardele europene, oferind astfel autorităţilor instrumente mai precise pentru identificarea şi sancţionarea faptelor motivate de violenţă de gen.
Totodată, actul normativ întăreşte cadrul de sancţionare penală pentru aceste infracţiuni şi pentru faptele care le preced, incluzând pedepse agravante în situaţiile în care violenţele sunt comise în prezenţa minorilor. Un alt element de noutate este obligativitatea colectării şi publicării anuale a datelor privind femicidul, măsură menită să fundamenteze politici publice eficiente şi bazate pe realitatea din teren.
Legea recunoaşte, de asemenea, copiii rămaşi în urma unui femicid ca victime directe, aceştia urmând să beneficieze de măsuri speciale de protecţie şi sprijin imediat. Componenta de prevenţie este consolidată prin introducerea unor programe educaţionale în şcoli, axate pe egalitatea de gen, relaţii nonviolente şi combaterea violenţei.
„Această lege porneşte de la un adevăr dureros: femicidul nu este un accident şi nici o tragedie izolată, ci finalul unui parcurs de violenţă care, de cele mai multe ori, nu a fost întrerupt la timp. Statul are obligaţia să intervină preventiv şi să ofere instrumente reale de protecţie pentru femei şi copii”, a declarat senatorul Andra Bică.
Parlamentarul a precizat că a participat activ la elaborarea acestui proiect legislativ în calitate de membru al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru legislaţia privind prevenirea, combaterea şi sancţionarea violenţei domestice – „România fără violenţă domestică”.
După votul din plenul Senatului, proiectul de lege urmează să fie dezbătut în Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.








