Reconfigurarea cheltuielilor poate fi o formulă înţeleptă doar dacă nu comite mari nedreptăţi. Cu toţii practicăm acest procedeu pentru a controla cheltuielile personale, de cuplu sau de familie ori de grup. Eliminăm una-alta dintre cumpărături, neesenţiale, cum se spune acum, dar niciodată cheltuielile cu rol sensibil, cum sunt hrana copiilor, îmbrăcămintea şi educaţia lor. Facem acest lucru cu grija de a produce cât mai puţin rău şi cât mai puţină nedreptate. Nu putem modifica reţeta medicală a unui membru al familiei, sub niciun motiv. Nici pentru a scădea cheltuieli. Cei doi-trei lei economisiţi în acest fel pot ucide. Şi nici banii economisiţi pe seama copiilor nu fac altceva decât să pună în pericol sănătatea şi viitorul lor. Ceea ce poate suna ca economie acum, poate costa extrem de mult peste foarte puţin timp. Aşa este în viaţa personală. Nu poate fi însă diferit în viaţa noastră colectivă. În localitatea în care ne ducem traiul, în regiunea, în ţara şi în lumea cea mare a oamenilor de pe acest pământ.

Cine poate decide asupra banilor care se cheltuiesc pentru a ţine în viaţă localităţi, regiuni, state şi uniuni nu poate face altcumva decât facem fiecare dintre noi cu banii pe care îi folosim în familia în care trăim. Şi, totuşi, statul român a decis să elimine protecţii financiare pentru bolnavi incurabili şi pentru handicapaţi. Fiinţe expuse, prin natura suferinţei, la cele mai elementare pericole, mortale în majoritatea lor. Aud că decizia de a impozita proprietatea persoanelor cu handicap s-a impus cumva din cauza numărului neobişnuit şi nefiresc de mare al deţinătorilor unui certificat de handicapat. Adică, în loc să-i identifice pe cei care abuzează de certificate de handicap necuvenite, statul român îi penalizează pe cei pe care s-a angajat să-i protejeze conform dreptului internaţional. La fel se întâmplă cu suferinzii de boli incurabile, lăsaţi fără drepturi elementare pentru a-i pedepsi pe cei care se strecoară la această categorie, fără nici un drept. Este un obicei al statul român ca, tocmai atunci când este nevoie să muncească un pic pentru a separa binele de rău, să lovească cu furie în toată lumea punând la grea încercare doar pe cei corecţi. Evazioniştii fiscali, deţinătorii fără drept ai certificatelor de handicap, ipohondrii de week-end şi speculanţii cu beneficii pot fi găsiţi dacă sunt căutaţi de statul plătit de noi toţi pentru a-şi face treaba mai înainte de a lovi în oameni fără apărare şi în nevinovaţi.

Ceva nu este deloc bine în această atitudine de a lovi în cele mai vulnerabile categorii de cetăţeni în numele unei reforme care amestecă nevinovaţi cu vinovaţi şi oameni integrii cu infractori, aceştia din urmă atât de uşor de urmărit şi de dovedit de statul care ştie să-şi facă treaba pentru care este plătit. Ceva este în mare neregulă, într-adevăr, şi lumea se întreabă pe bună dreptate ce-i de făcut.

Deputat, Eugen Neaţă!