Comuna Bujoreni îşi aminteşte cu mândrie de începuturile sale documentare. De aceea, Primăria Bujoreni invită cetăţenii la un eveniment dedicat istoriei locale. Sâmbătă, 10 ianuarie 2026, de la ora 15:00, la Căminul Cultural din satul Gura Văii, va avea loc simpozionul „Bujoreni în hrisovul lui Mircea cel Bătrân”, ajuns la ediţia a IV-a.
Evenimentul este organizat de Primăria Comunei Bujoreni, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vâlcea, cu prilejul împlinirii a 634 de ani de la prima atestare documentară a localităţii, consemnată în anul 1392.
Totul porneşte de la celebrul hrisov din 8 ianuarie 1392, purtând pecetea şi semnătura domnitorului Mircea cel Bătrân. Documentul, prin care voievodul întăreşte danii către Mănăstirea Cozia, reprezintă nu doar prima menţionare a judeţului Vâlcea, ci şi a localităţii Bujoreni (menţionată ca Bojorani).
În hrisov sunt amintite sate, mori, bălţi, venituri din albinărit şi alte bunuri dăruite mănăstirii, oferind o imagine vie a organizării Ţării Româneşti medievale. Actul a fost redactat de marele logofăt Filos, un cărturar al vremii, cunoscător al limbilor greacă şi slavonă.
Simpozionul va lua forma unei mese rotunde, unde istorici, specialişti în cultură şi invitaţi vor discuta despre importanţa documentului şi rolul Bujoreniului în contextul epocii lui Mircea cel Bătrân.
„Este un moment de reflecţie şi de respect faţă de trecutul nostru”, transmite primarul Gheorghe Gîngu, care îi aşteaptă pe cetăţeni şi pe toţi cei interesaţi de istorie la o întâlnire dedicată identităţii locale.
Un eveniment sobru, dar plin de semnificaţie, care arată că istoria nu stă doar în cărţi, ci trăieşte mai departe în comunităţile care ştiu să o preţuiască.








