Administraţie

Primăria Bujoreni anunţă începerea colectării taxelor şi impozitelor pentru anul 2026

Primăria comunei Bujoreni informează cetăţenii că anul fiscal 2026 a fost deschis în mod oficial, iar procesul de colectare a impozitelor şi taxelor locale a început încă din prima zi lucrătoare a anului. Comuna Bujoreni se numără astfel printre primele administraţii publice locale din ţară care au reuşit să demareze acest proces fără întârzieri, astfel încât cetăţenii să beneficieze de un sistem funcţional, eficient şi transparent încă de la începutul anului.

Administraţia locală a comunei Bujoreni a demonstrat, prin fapte concrete, că se gospodăreşte responsabil, cu oameni proprii, cu cheltuieli minime şi cu respect faţă de banul public. După cum bine ştiţi, în paralel, sunt atrase constant fonduri europene şi guvernamentale, iar cofinanţarea necesară este asigurată din bugetul local, fără împrumuturi, fără a sta cu mâna întinsă în alte părţi şi fără a împovăra în plus comunitatea.

“Ani la rând, comuna Bujoreni a fost privată de proiecte şi de acces real la finanţări. Printr-o administrare responsabilă şi prin muncă susţinută, am reuşit să schimbăm această realitate. Fondurile atrase rămân în comuna noastră şi sunt cheltuite cu responsabilitate, exclusiv pentru creşterea confortului, siguranţei şi calităţii vieţii locuitorilor.

Fac un apel către toţi cetăţenii comunei Bujoreni să dea dovadă de responsabilitate civică, să îşi achite taxele şi impozitele locale încă din primele luni ale anului, pentru a beneficia de bonificaţia de 10% acordată pentru plata integrală până la data de 31 martie 2026. Informaţi-vă din surse oficiale şi nu daţi curs zvonurilor sau revoltelor nefundamentate. Transparenţa, corectitudinea şi buna-credinţă sunt principiile care ghidează activitatea administraţiei locale şi cred că am demonstrat acest lucru”, susţine primarul Gheorghe Gîngu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...