Politica intervenţionistă a preşedintelui Trump, care a mutat la Casa Albă tehnicile sale de negociere comercială şi de troc, în detrimentul politicii şi diplomaţiei clasice, a diminuat rolul de refugiu al dolarului american şi a impulsionat achiziţia altor active considerate sigure, aşa cum sunt metalele preţioase sau francul elveţian şi yenul japonez.
Aurul, principalul activ de refugiu, a depăşit de la finalul lui 2024, înainte de începerea noului mandat al preşedintelui Trump, cu rapiditate pragurile considerate psihologice de la 3.000 dolari, 4.000 dolari iar lunea aceasta a urcat de la recordul de 4.991,10 dolari/uncie, atins vinerea trecută, la unul nou de 5.110,90 dolari/uncie, care era prognozat pentru jumătatea anului sau chiar spre finalul lui.
În prezent, analiştii anticipează depăşirea în acest an a pragului de 6.000 dolari, însă niciunul nu vede unde se va consolida preţul, atâta vreme cât uncia a câştigat aproape 65% în 2025, cea mai mare creştere anuală începând cu 1979, iar aprecierea din prima lună din 2026 este de circa 17%.
Argintul, noua stea a pieţei metalelor preţioase, a înregistrat un nou record şi s-a apropiat de 110,50 dolari/uncie, aprecierea din ultimul an . La rândul ei, platina a atins un nou maxim istoric de 2.820 dolari/uncie.
În piaţa locală, preţul gramului de aur a crescut de la maximul istoric atins vineri de 687,7477 lei la cel nou de 703,3520 lei.
Creşterea plasamentelor în monedele considerate drept „sigure” au apreciat francul elveţian faţă de euro astfel că media acestuia a urcat de la 5,4922 lei la un nou record istoric de 5,5322 lei, precedentul maxim de 5,5259 lei fiind înregistrat în 14 noiembrie 2025. În schimb, media lirei sterline a crescut marginal de la 5,8734 lei la 5,8747 lei. În urmă cu o săptămână, cursurile erau de 5,4851 lei, respectiv 5,8746 lei.
Luni noapte, în segmentul asiatic al pieţelor financiare, euro a atins un maxim de 9,1220 lei, cotaţie comparabilă cu cea din mai, la scurt timp după turul întâi al alegerilor prezidenţiale. Însă, în piaţa locală tranzacţiile se realizau în culoarul 5,094 – 5,097 lei astfel că media a urcat de la 5,0943 la 5,0960 lei, comparativ cu 5,0921 lei, la începutul săptămânii trecute.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,90%. Indicele la şase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,02%, iar cel la 12 luni a coborât de la 6,16 la 6,15%, comparativ cu 6,29% în data de 16 ianuarie.
Euro şi-a accelerat aprecierea faţă de euro iar cotaţia a urcat la 1,1898 dolari, faţă de un minim de 1,1578 dolari, lunea trecută. În piaţa locală, cursul monedei americane a scăzut la începutul acestei săptămâni de la 4,3411 la 4,2972 lei.
În regiune, media monedei maghiare s-a întărit modest la 382,27 forinţi/euro, după ce Banca Ungariei a menţinut recent dobânda de politică monetară la 6,5%. În schimb, cursul monedei poloneze s-a depreciat la 4,2118 zloţi/euro.
Bitcoin testează, din nou, scăderea la pragul suport de la 85.000 dolari, şi se tranzacţiona în culoarul 86.000 – 88.340 dolari. Ethereum fluctua între 2.811 şi 2.926 dolari.








