Craiova a găzduit sâmbătă, 10 ianuarie 2026, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate recunoaşterii performanţei din regiune – Gala Premiilor de Excelenţă „10 pentru Oltenia”, organizată la Muzeul de Artă din Craiova de Fundaţia Europeană Mihai Eminescu şi Academia Internaţională Mihai Eminescu.
Evenimentul a reunit personalităţi marcante din întreaga Oltenie, din domenii precum cultura, educaţia, sportul, cercetarea, mediul de afaceri şi viaţa spirituală, oferind o imagine coerentă a valorilor care definesc regiunea.
Printre laureaţii acestei ediţii s-au numărat P.S. Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, renumita soprană Felicia Filip, legenda fotbalului craiovean Sorin Cârţu, dar şi Vlad Drăgulescu, Director Artistic al Teatrul Naţional Marin Sorescu şi preşedinte al Festivalului Internaţional Shakespeare.
De asemenea, au fost recompensaţi Ilie Ilinca, pentru contribuţia sa în mediul de afaceri, Zenovie Cârlugea, pentru întreaga activitate culturală şi educaţională, precum şi ICMET Craiova, instituţie de stat cu rol strategic în cercetarea şi testarea echipamentelor electrotehnice. Premiul de Excelenţă pentru leadership în inovaţie şi creativitate literară a fost acordat lui Nicolae Marinescu.

“Laureaţii de astăzi, ca şi cei din anii trecuţi, sunt cei care văd invizibilul şi pot imposibilul. Ei ar trebui să fie declaraţi valori de patrimoniu, să li se asigure de către stat libertatea de a face experienţe, cum se trece de la piatră şi pustiu, la cireşii ce înfloresc în miez de iarnă”,
a precizat academicianul Ion Deaconescu, preşedintele Academiei “Mihai Eminescu”, una dintre personalităţile marcante ale culturii române contemporane, cunoscut în special pentru activitatea sa de promovare a operei lui Mihai Eminescu şi pentru implicarea constantă în viaţa academică şi culturală din România.
Judeţul Vâlcea a fost reprezentat la gală de SC Diana SRL, care a primit Premiul de Excelenţă pentru implementarea conceptelor moderne privind calitatea şi siguranţa alimentelor.
Un moment aparte al serii l-a constituit premierea sportivei vâlcene Ştefania Uţă, campioană europeană, una dintre cele mai promiţătoare atlete ale României. Cu acest prilej, Asociaţia „General Magheru 68”, în parteneriat cu Academia Internaţională Mihai Eminescu, i-a acordat „Bursa de Excelenţă General Magheru 68”, ca recunoaştere a performanţei, disciplinei şi sacrificiului, dar şi ca investiţie în viitorul sportului de performanţă.
Organizatorii au subliniat că Gala „10 pentru Oltenia” îşi propune să devină o platformă de recunoaştere constantă a valorilor autentice ale regiunii, iar succesul ediţiei de la Craiova confirmă interesul publicului pentru promovarea excelenţei în toate domeniile de activitate.
Gala Premiilor de Excelenţă „10 pentru Oltenia” s-a impus ca o tradiţie de prestigiu, aducând împreună, an de an, personalităţi care au contribuit semnificativ la dezvoltarea şi afirmarea comunităţii, în multiple domenii de activitate.































