Taxele sunt subiectul major al acestei perioade. Pe bună dreptate. Taxele naţionale, taxele locale şi, desigur, costul vieţii, în general.

Sunt întrebat deseori despre acest subiect de cititorii paginii mele. Să vorbim, aşadar, despre el. Mai întâi, sunt de acord cu observaţia generală că valul de taxare care a pornit la mijlocul anului trecut, cu creşterea taxei pe valoare adăugată, a produs un întreg fenomen de scumpire a vieţii tuturor românilor. Acestui proces de taxare i s-au adăugat şi creşteri mai subtile. Ale accizei la carburant, de exemplu. Statul are nevoie de mai mulţi bani pentru a-şi acoperi cheltuielile de funcţionare şi prima sursă de bani sunt cetăţenii lui. Dar statul amână să privească la propriile cheltuieli şi acest refuz irită pe toată lumea. Se vorbeşte, doar se vorbeşte, despre înlăturarea risipei banului public şi despre eficientizarea tuturor cheltuielilor pe care le fac instituţiile de stat prin reorganizări şi restructurări care să producă mai multă performanţă cu mai puţini bani. Cineva a numărat, la un moment dat, peste o sută de agenţii de stat care se ocupă cu chestiuni foarte neclare, în general. La peste o jumătate de an de la debutul măsurilor de austeritate în România, agenţiile despre care se vorbeşte sunt la locul lor, bine merci, cum se spune. Salariile conducătorilor şi ale angajaţilor, la niveluri care oripilează pe contribuabilul român. Acţiunea de ajustare şi de eficientizare a cheltuielilor statului român n-a început şi nici nu se ştie dacă va începe vreodată. În schimb, se menţine blocajul asupra indexărilor legale ale pensiilor. Pensii peste care au venit şi reţineri noi-nouţe, cum sunt contribuţiile la asigurări sociale. Şi acum, creşterea taxelor locale, a impozitului pe dividendele datorate de firme proprietarilor lor.

Am făcut câteva calcule asupra impactului pe care îl au toate acestea asupra românului şi am ajuns la concluzia că taxările generate în ultimele luni deteriorează cu 5% puterea financiară a oamenilor faţă de perioada anterioară şi cu încă 7% din cauza amânării sau a blocării unor drepturi băneşti prevăzute de legi în vigoare, adică 12%, cumulat (vezi grafice). Asta fără a mai lua în calcul cei 10 % opriţi contribuţie la asigurările sociale, pentru pensiile care depăşesc 3000 lei.

Ceva nu e bine, în mod evident, când vine vorba de dinamica taxelor în România şi de blocarea unor venituri legale, pe motivul austerităţii. Cheltuielile statului nu fac niciun pas înapoi, aşa cum vede toată lumea. Povara austerităţii cade, ca de obicei, pe umerii celor cu venituri mici. În plus, ceea ce se numeşte reformă nu pare a avea nicio măsură dedicată creşterii economiei româneşti. Nici la nivel naţional, nici la nivel local. Dimpotrivă. Taxarea nu face decât să bage mâna statului mai adânc în buzunarele oamenilor şi ale companiilor care produc împreună bugetul României.
E vremea unor decizii urgente pentru stimularea creşterii economice fără de care nici oamenii nu vor avea salarii şi nici firmele bani să supravieţuiască. Statul are de făcut aceste două lucruri grabnic: să-şi controleze mai bine cheltuielile şi să-i stimuleze pe antreprenori să investească pentru a produce mai multe locuri de muncă şi mai mulţi bani. Altfel, taxarea poate să crească oricât. Pe termen mediu şi lung, mult din puţin înseamnă nimic, aş zice eu.

Deputat, Eugen Neaţa!