Da, taxarea populaţiei poate să crească oricât, spuneam în postarea de ieri. Creşterea taxării naţionale şi locale nu este însă şi garanţia încasării unor sume îndestulătoare pentru stat. Există un nivel peste care, trecând, taxarea aduce din ce în ce mai puţini bani la buget. Scade puterea de cumpărare a oamenilor şi pune firmele în dificultate financiară, adunând din ce în ce mai puţini bani, nu pentru că lumea n-ar dori să plătească dările, ci pentru că veniturile se prăbuşesc, firmele se închid şi, practic, nu mai ai ce impozita. Mult din puţin, poate însemna nimic, în acest stadiu al procesului de taxare. Nimic, adică mai puţin decât în trecut şi cu totul insuficient pentru cheltuielile din ce în ce mai mari, făcute de stat. Aceasta era observaţia mea asupra creşterii taxelor naţionale şi locale. Există şi soluţii, desigur pentru a evita scăderea dramatică a bazei de impozitare şi pentru a salva puterea de cumpărare a oamenilor. Soluţii reale, nu sloganuri propagandistice. Majoritatea specialiştilor financiari şi economici sunt cu ochii pe economie. Acolo se realizează şi veniturile populaţiei şi veniturile statului şi cele ale companiilor care, crescând, fac posibile investiţiile şi, din nou, venituri mai mari pentru oameni şi pentru stat, bani pentru noi investiţii urmate, firesc, de un nou salt financiar pentru toată lumea. Aşa funcţionează economia şi, când ai nevoie de bani la buget, nu poţi mări taxele naţionale şi locale fără a ajuta economia ţării tale să crească cumva.

Eu nu sunt economist. Sunt politician. Deputat în Parlamentul României. Din banca pe care o ocup în Camera Deputaţilor, urmăresc ceea ce se întâmplă în viaţa reală şi ascult toate opiniile. Reflectez la această împrejurare şi mă gândesc la soluţii. Din perspectiva mea, de parlamentar, sunt oricând pregătit să formulez modificări şi iniţiative legislative pentru a ajuta companiile să progreseze şi, împreună cu ele, pe toţi cei care merg dimineaţa la muncă şi pe cei care au de primit drepturi băneşti sub formă de salarii, de alocaţii şi de pensii, bineînţeles. Mă gândesc că statul este dator cu un mediu legislativ cât mai avantajos celor care au bani, energie şi timp de investit în economia reală. Principiul acesta ar trebui să se vadă şi la nivelul fiecărei localităţi în parte, acolo unde micile afaceri ar trebui ajutate să se instaleze, să creeze locuri de muncă, multe şi noi, şi să contribuie în mod substanţial la dezvoltarea şi la modernizarea localităţilor în care trăim. Am iniţiat cândva o modificare legislativă care să deblocheze suprafeţe importante din spaţiile de păşunat dedicate de satele şi de comunele noastre pentru un număr de animale inexistent la ora la care vorbim. Nu intru în amănunte acum. Propuneam această redimensionare pentru a oferi mai multe spaţii parcurilor industriale, atât de importante pentru evoluţia unei localităţi. Cred că există soluţii pentru o creştere reală a economiei dacă guvernul naţional şi consiliile locale produc un climat mai favorabil dezvoltării afacerilor în România.

Am iniţiat o modificare legislativă care să ajute la încasarea imediată a tuturor amenzilor primite de cetăţenii români şi am discutat personal cu prim-ministrul Ilie Bolojan despre necesitatea financiară, morală şi socială a recuperări acestor bani. A trecut mult timp de atunci şi până acum. Pare mai comod să măreşti taxe şi să-i trimiţi pe majoritatea oamenilor în pragul sărăciei, cum s-a văzut. Să sufoci entităţi economice mici şi mijlocii, a căror pondere în piaţa muncii, însumată, este semnificativă. Taxe naţionale şi taxe locale, mai mari şi mai multe.

Mult din puţin poate însemna chiar nimic, cu adevărat, cu consecinţe economice şi sociale greu de estimat acum.

Deputat, Eugen Neaţa!