Luni, 29 decembrie, primarul Mircia Gutău a inaugurat Sala de Sport Boromir, rezultată din reabilitarea şi modernizarea sălii de sport şcolare a fostului Liceul „Oltchim” de pe bulevardul Nicolae Bălcescu.
Denumirea structurii sportive a fost aprobată de Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea prin HCL nr. 383 din ultima şedinţă a acestui an, iar printre motivele ce au stat la baza acestei decizii se numără susţinerea de către Grupul Boromir a iniţiativelor dedicate tinerilor, educaţiei şi sporturilor, colaborarea foarte bună cu instituţiile publice, precum şi impactul economic pozitiv asupra comunităţii locale.
Cu această ocazie, primarul Mircia Gutău a anunţat că Sala de Sport Boromir va intra în administrarea Sport Club Municipal, degrevându-se astfel Sala Sporturilor „Traian” de o parte dintre antrenamentele celor aproape 300 de copii care se pregătesc la handbal sau mini-fotbal.
În cadrul lucrărilor de modernizare din zonă, în faţa sălii de sport a fost amenajată şi o parcare cu o capacitate de 40 de locuri, care, adăugate celorlalte spaţii similare din curtea filialei locale a Universităţii Politehnica Bucureşti, îşi vor dovedi utilitatea atât pentru locuitorii din vecinătate, cât şi pentru cei ce vin cu autoturismul la structurile comerciale sau educaţionale din zonă.








