Deputatul vâlcean Ştefan Ovidiu Popa, liderul Grupului Parlamentar PSD din Camera Deputaţilor, se află printre parlamentarii care susţin introducerea Programului naţional „Viaţa la ţară”, o iniţiativă legislativă ce urmăreşte să pună în valoare autenticitatea satului românesc şi să deschidă noi posibilităţi economice pentru gospodăriile din mediul rural.
Proiectul simplifică accesul gospodăriilor la activităţi turistice şi la promovarea tradiţiilor locale, printr-un cadru legal modern şi adaptat realităţilor din teritoriu. Noua lege introduce „Certificatul de producător de activităţi rurale”, document emis de primărie, care va permite oricărei gospodării să primească vizitatori pentru demonstraţii agricole, meşteşuguri, gastronomie sau experienţe specifice vieţii la sat. De asemenea, va fi creat un Registru local al activităţilor rurale, iar la nivel naţional o platformă online prin care turiştii pot descoperi şi rezerva experienţe direct în gospodăriile înscrise.
În plan fiscal, iniţiativa aduce un regim simplificat: venituri declarate o singură dată pe an şi impozitare pe norme de venit. Măsura elimină barierele birocratice care i-au descurajat pe micii producători să intre în circuitul turistic şi economic.
Potrivit deputatului Ştefan Ovidiu Popa, acest program reprezintă o soluţie modernă pentru dezvoltarea sustenabilă a comunităţilor rurale, inclusiv din judeţul Vâlcea, oferind satelor posibilitatea de a-şi valorifica tradiţiile, specificul local şi resursele naturale. Iniţiativa se inspiră din modele de succes implementate în Franţa, Italia sau Austria, unde turismul rural a devenit un instrument puternic de revitalizare economică.
Prin sprijinul acordat proiectului, deputatul Ovidiu Popa îşi continuă direcţia de acţiune în legislativ, concentrată pe dezvoltarea mediului rural, stimularea economiei locale şi protejarea identităţii culturale româneşti. Programul „Viaţa la ţară” se conturează ca un demers legislativ cu impact real, capabil să redea satului românesc vizibilitatea şi importanţa pe care le merită.








