Administraţie

Primăria Râmnicului recuperează cu buldozerul 87 de mp din domeniul public

După mai mulţi ani în care a făcut obiectul unor dispute în instanţă, finalizate printr-o decizie favorabilă Municipiului, un teren în suprafaţă de 87 mp de pe strada Pătraşcu Vodă a fost redat comunităţii marţi, 4 noiembrie, prin desfiinţarea pe cale administrativă a unei împrejmuiri în lungime totală de aproape 13 m în baza Dispoziţiei Primarului nr. 4378/2025.

Demersul drastic al Primăriei Râmnicului a fost precedat de o sancţiune de 10.000 lei acordată proprietarului actual în baza Legii nr. 50/1991 pentru lucrări fără autorizaţie la împrejmuirea ce a făcut (parţial) obiectul desfiinţării, dar şi de transformare a unei anexe-garaj în spaţiu de locuit.

Prezent la momentul desfăşurării intervenţiei, primarul Mircia Gutău şi-a reafirmat convingerea că respectarea legislaţiei, indiferent de circumstanţe, este cel mai bun mod de a clădi o relaţie de încredere între administraţia municipală şi comunitatea locală, subliniind că orice alte astfel de încălcări ale normelor vor fi sancţionate cu aceeaşi fermitate.

Actul administrativ care a declanşat acţiunea mai precizează că proprietarul va fi obligat la plata cheltuielilor ocazionate de demolarea împrejmuirii de către Direcţia Administrării Domeniului Public, estimate la câteva zeci de mii de lei. Pentru evitarea oricăror posibile incidente, acţiunea a fost monitorizată de poliţişti locali şi de jandarmi din cadrul IJJ Vâlcea.

Pe suprafaţa astfel eliberată, în perioada următoare se va amenaja un spaţiu verde extrem de necesar în acea zonă cu o mare densitate a construcţiilor.







 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...