Economic

Anuga 2025: Carmistin The Food Company s-a poziţionat ca un lider regional capabil să modeleze viitorul industriei alimentare

Carmistin The Food Company s-a alăturat liderilor globali din industria alimentară, prezentând-şi, în cadrul Târgului Anuga, întreg portofoliul de produse şi maniera în care, prin investiţii continue în inovaţie şi tehnologie, poate răspunde exigenţelor tot mai mari ale industriei şi tendinţelor globale privind inovaţia şi responsabilitatea faţă de resurse.

Anuga 2025 a reunit, în centrul expoziţional din Köln, peste 8.000 de companii din 110 ţări şi peste 145.000 vizitatori şi profesionişti din 190 ţări în ceea ce s-a dovedit a fi cea mai amplă ediţie din istoria evenimentului. Valorificând potenţialul extraordinar de business al unui asemenea eveniment, echipa Carmistin a avut programate zeci de întâlniri cu parteneri şi potenţiali parteneri de afaceri, reprezentanţi ai unora dintre cele mai mari nume din industria alimentară globală. Discuţiile au vizat atât piaţa de desfacere, cât şi dezvoltarea următoarelor proiecte ale Grupului.

Justin Paraschiv, fondator şi preşedinte Carmistin The Food Company:
Anuga 2025 a fost un reper pentru întreaga industrie alimentară. Am văzut cum inovaţia, responsabilitatea şi sustenabilitatea nu reprezintă doar nişte concepte, ci repere esenţiale pentru orice companie care priveşte spre viitor. La Carmistin, credem într-o dezvoltare care pune pe primul loc respectul faţă de resurse şi consumatori, iar investiţiile noastre în inovaţie şi tehnologie din ultimii ani confirmă această viziune: prin modernizarea producţiei, extinderea la nivel regional şi crearea unor produse de înaltă calitate, arătăm că suntem pregătiţi să răspundem aşteptărilor consumatorilor de pretutindeni. Ne dorim să fim mai mult decât un producător de alimente, vrem să fim un exemplu de responsabilitate şi progres, într-o industrie în plină transformare.

Despre Carmistin The Food Company
Carmistin The Food Company este poziţionată între primii producători de alimente din regiune şi pe prima poziţie în ierarhia producătorilor de carne la nivel naţional. Grupul Carmistin reuneşte peste 40 de companii active în producţia de carne de pasăre şi ouă, creşterea porcilor şi bovinelor, precum şi în producţia de cereale. Pe parcursul celor două decenii de activitate, Carmistin The Food Company a dezvoltat un model de business integrat pe întreg lanţul de producţie hrană.

Despre Anuga
Anuga este cel mai mare târg de alimente şi băuturi din lume şi are loc la Köln, Germania, o dată la doi ani. Evenimentul reuneşte lideri inovatori şi profesionişti din întreaga industrie alimentară, oferind oportunităţi de networking, descoperire a tendinţelor globale şi identificare a partenerilor de afaceri. Participarea record de la această ediţie evidenţiază interesul tot mai mare al producătorilor şi consumatorilor deopotrivă pentru calitatea, provenienţa şi maniera de consum al alimentelor.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...