Eveniment

Horezu, Vaideeni, Mihăeşti, trasee noi în Raliul Vâlcii

Ultima etapă din Campionatul Naţional de Raliuri pe macadam este programată între 25-27 septembrie în Vâlcea

Trei zile speciale pentru iubitorii sporturilor extreme sunt programate săptămâna aceasta, odată cu startul ediţiei a II-a Nurvil Vâlcea Rally- Raliul Vâlcii.

Competiţia, reprezentând şi ultima etapă din Campionatul Naţional de Raliuri, va debuta joi 25 septembrie, cu o probă specială de noapte la Mihăeşti. Aceasta reprezintă intrarea în prima buclă a zilei, fiind apoi urmată de probele speciale programate la Vaideeni şi Horezu.

Un traseu de vis

La Horezu şi Vaideeni, piloţii şi bolizii lor vor evolua într-un peisaj de vis pe traseul Vaideeni – Mănăstirea Alina Maria – Vârful lui Roman – Păstrăvăria Romanii de Sus.

Totodată, Proba Specială Vaideeni – Vârful lui Roman este considerată cea mai înaltă şi cea mai tehnică din România. Cu peisaje spectaculoase şi un public numeros aşteptat la faţa locului, secţiunea promite adrenalină şi momente memorabile pentru pasionaţii de raliu. Circulaţia rutieră pe acest traseu va fi restricţionată vineri, 26 septembrie, între orele 11:15 şi 20:15.

Ultima zi a competiţiei cuprinde alte două probe speciale: bucla Feţeni – Trant şi Superpeciala Nurvil Show, probă programată în zona centrală a Râmnicului.

Raliul Vâlcii este ultima etapă a Campionatului Naţional de Raliuri pe Macadam, competiţie unde se va decide titlul de campion naţional pe macadam, dar şi cel de campion absolut. Duelul se anunţă incendiar: Maior şi Tempestini sunt marii rivali, iar diferenţele sunt minime.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...