Având în vedere necesitatea executării lucrărilor de dezafectare a legăturilor vechi existente pe conducta din OL D 400 mm aflată pe strada Ostroveni, Râmnicu Vâlcea, în data de 18.09.2025, între orele 1000– 1800, se va întrerupe furnizarea apei potabile la utilizatorii existenţi pe strada Ostroveni, tronson cuprins de la Bulevardul Tineretului până la intersecţia cu strada Lucian Blaga - Bloc A13, A14, A15, Piaţa Ostroveni şi complexul comercial din Piaţa Ostroveni.
Echipele de intervenţie ale APAVIL S.A. vor face eforturi susţinute pentru scurtarea timpului necesar finalizării lucrărilor. Pentru asigurarea parametrilor de potabilitate a apei din reţea, certificaţi prin buletine de analiză a apei în secţiunea de intervenţie (înainte şi după spălarea reţelei), se vor efectua purjări în zona respectivă şi în zonele adiacente în care există posibilitatea modificării parametrilor de potabilitate. Recomandăm consumatorilor afectaţi să lase să curgă cantitatea de apă necesară eliminării apei cu impurităţi produse ca urmare a întreruperii furnizării.
Cheltuielile ocazionate de cantitatea de apă eliminată vor fi suportate de către Apavil S.A. în urma unor solicitări scrise ale beneficiarilor sau telefonic, la dispeceratul societăţii (telefon 0350 802 160) şi confirmate de specialiştii societăţii noastre, cu respectarea prevederilor art. 252 al Regulamentului Serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare.








