Mugur Mărcoianu, alesul din Măciuca, Vâlcea, face paşi importanţi în dezvoltarea reţelei de canalizare la nivel de comună.
Cu un proiect de peste 10,8 milioane lei semnat în ultimele 12 luni cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), edilul speră să acopere nevoile a cel puţin nouă sate din localitate.
Astfel, localnicii din satele Ştefăneşti, Zăvoieni, Măldăreşti, Măciuceni,Bocşa, Oveselu, Botorani, Popeşti şi Ciocănari ar trebui să beneficieze de această reţea cel mai târziu la finalul anului viitor.
Conform raportărilor trimise la MDLPA, execuţia în teren a reţelei de canalizare a depăşit 15%, iar lucrările merg într-un ritm bun. Proiectul are o valoare totală de 10.822.223,82 lei, din care 10 milioane sunt asiguraţi de minister, restul constând în cofinanţare locală.








