Grupul senatorilor PSD a introdus două iniţiative legislative prin care se doreşte corectarea unor măsuri injuste introduse în Pachetul 1 de măsuri fiscale depus de guvernul Bolojan.
Semnatară a acestor propuneri, Andra Bica, senator PSD de Vâlcea anunţă şi categoriile de cetăţeni vizate de aceste iniţiative: mamele aflate în concediul de creştere a copilului, veterani, invalizi şi văduve de război, foşti deţinuţi politici, personal monahal.
„În prima propunere legislativă vizăm mamele aflate în concediul de creştere a copilului care ar trebui sprijinite, nu împovărate. Impunerea CASS pe indemnizaţia lor loveşte exact în cele mai vulnerabile familii şi contrazice interesul naţional într-o Românie aflată deja în declin demografic. A doua propunere vizează celelalte categorii menţionate mai sus. Aceşti oameni s-au sacrificat pentru ţară, pentru credinţă şi pentru valorile noastre fundamentale. Statul are datoria să îi respecte şi să le asigure demnitatea, nu să le ceară poveri suplimentare”, a punctat senatorul Andra Bica.
Aceasta spune ferm că PSD va merge mai departe cu aceste proiecte de lege, chiar dacă nu a primit sprijinul partenerilor de Coaliţie.








