Politică

Ştefan Ovidiu Popa lămureşte problema vârstei de pensionare: „Nu vom susţine o astfel de măsură”

Deputatul PSD somează parlamentarii USR să facă dovada responsabilităţii lor

Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, vâlceanul Ştefan Ovidiu Popa face lumină în chestiunea creşterii vârstei de pensionare în România, idee lansată de reprezentanţii USR.

„Declaraţia USR despre creşterea vârstei de pensionare e dovada clară că atunci când nu cunoşti realitatea din România, ajungi să spui enormităţi. PSD a spus foarte clar: NU vom susţine nici acum, nici în viitorul apropiat o astfel de măsură!”, precizează deputatul Popa.

Vârstă de pensionare fixă până în 2038

În plus, parlamentarul vâlcean le reaminteşte USR-iştilor că în Legea pensiilor din sistemul public este prevăzut negru pe alb că vârsta de pensionare nu poate fi modificată mai devreme de 2038 – şi chiar şi atunci doar dacă INS va demonstra, pe baze ştiinţifice, o creştere semnificativă a speranţei de viaţă.

„În România, speranţa de viaţă este cu 4 ani mai mică decât media Uniunii Europene, iar singurele ţări care stau mai prost sunt Ungaria şi Bulgaria. Cum să vorbeşti de creşterea vârstei de pensionare într-o ţară unde mulţi oameni abia mai apucă pensia?”, arată Ştefan Ovidiu Popa.

Iniţiativa creşterii vârstei de pensionare lansată de USR este taxată de deputatul vâlcean drept ipocrizie pură, în contextul în care acelaşi partid a susţinut impunerea CASS pentru mamele aflate în concediu de maternitate.

„Dacă USR chiar vrea stabilitate şi viitor pentru România, atunci să lase teoriile toxice şi să voteze iniţiativa PSD prin care mamele sunt scutite de plata CASS pe durata concediului de creştere a copilului. Asta înseamnă responsabilitate, nu declaraţii goale şi iresponsabile!”, conchide deputatul vâlcean.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...