În fiecare an, în această perioadă, fiii şi fiicele comunei Stoileşti vin acasă pentru o petrecere de aducere aminte şi de întâlniri fără egal. Sunt însoţiţi de soţii şi de soţiile lor, de copii, de nepoţi şi de strănepoţi şi sunt întâmpinaţi de verişori, de unchi şi de mătuşi, de fraţi şi de surori, de mame şi de taţi, de bunici şi de străbunici, cei mai norocoşi dintre ei. Eu merg la Stoileşti de mai multe ori pe an. Cei asemenea, stabiliţi de zeci de ani mult mai departe de plaiurile natale şi cei de peste ţări şi mări, nu se pot întoarce acasă atât de des şi nu pot rămâne atâtea zile şi nopţi câte îşi doresc cu adevărat. An după an, însă, comuna le oferă o petrecere locală, pe care mulţi dintre cei plecaţi departe şi-o trec în calendar şi o planifică cu un an înainte ca pe un eveniment important de viaţă. Îşi rezervă din timp câteva zile de concediu din puţinele care se oferă angajaţilor în lumea largă, îşi pun bani de o parte pentru cheltuieli şi cadouri, îşi rezervă bilete de avion dus-întors, cât mai aproape de evenimentul de la Stoileşti, şi numără mai întâi lunile, săptămânile şi apoi zilele şi orele care au rămas până la întoarcerea acasă. Cătă emoţie este în această întoarcere acasă de la finalul lunii august şi câtă agitaţie este în familiile care îi aşteaptă ştim cu toţii, pentru că ori suntem dintre cei care au plecat în lumea largă pentru o viaţă mai bună, ori suntem dintre cei rămaşi acasă pentru a avea grijă de viaţa locului în care ne-am născut.
Sunt unul dintre cei plecaţi de multă vreme din Stoileşti, dar sunt şi unul dintre norocoşii care pot veni de mai multe ori pe an aici pentru a-mi vizita familia şi pentru a ajuta administraţia publică şi parohială cu ceea ce pot s-o ajut. Ieri l-am însoţit pe preşedintele judeţean Constantin Rădulescu la petrecerea fiilor satului de la Stoileşti şi am putut vorbi împreună cu oamenii locului şi cu cei veniţi de departe pentru a fi alături de ai lor. A fost un excepţional prilej de schimb de opinii între cel care gospodăreşte treburile întregului judeţ şi oamenii locului, pe de o parte, şi între liderul nostru politic şi grupul foarte numeros şi divers al celor veniţi de peste mări şi ţări cu opinii proaspete şi cu experienţe de viaţă demne de reţinut.
Ne-a fost alături gazda evenimentului, primarul Iulian Florin Iliescu, bun cunoscător al fiecărui om în parte, localnic ori revenit acasă, apreciat unanim de toată lumea pentru proiectele pe care le coordonează la Stoileşti. Sărbătoarea organizată de el an după an arată ce reper important poate să fie o astfel de petrecere pentru oamenii legaţi atât de puternic de locul în care s-au născut.
Deputat PSD, Eugen Neaţa!








