Economic

Euro a scăzut la minimul ultimei luni

Leul a avut o evoluţie apreciativă, la începutul unei noi săptămâni. Evoluţia se datorează menţinerii apetitului pentru risc la nivel internaţional şi creşterea intrărilor la nivelul caselor de schimb valutar, tendinţă care apare din punct de vedere istoric în luna august, când românii care muncesc în străinătate revin în ţară în perioada concediilor.

Cursul euro a scăzut lunea aceasta de la 5,0711 la 5,0676 lei, minimul ultimei luni, faţă de un vârf de 5,0749 lei, la începutul săptămânii trecute. Aprecierea leului s-a reflectat în scăderea cotaţiilor din piaţă la 5,066 – 5,076 lei.
Presiunea pe leu se va menţine, în condiţiile în care deficitul balanţei comerciale se adânceşte. Conform INS, acesta a urcat în primele şase luni la 16,712 miliarde euro, mai mare cu 1,617 miliarde euro (+10,7%) faţă de perioada similară a anului trecut.

Diferenţa dintre exporturi şi importuri s-ar putea reduce în următoarele luni odată cu creşterea TVA şi a accizelor, lăsând BNR un spaţiu mai mare de mişcare.

Vineri, banca centrală a menţinut rata de referinţă la 6,5%, nivel stabilit în august 2024, decizie care a fost anticipată de piaţă. Analiştii văd o primă tăiere a dobânzii în prima jumătate a anului viitor.

În ultimele şedinţe, indicii ROBOR au avut o uşoară tendinţă descendentă, care s-a temperat atunci când ei au ajuns aproape de nivelul ratei de politică monetară, care se află la 6,50%. Volatilitatea indicelui la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a limitat la 6,60 – 6,61%. Cel la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât s-a mişcat între 6,75 şi 6,76%, iar cel la 12 luni a stagnat la 6,90%.

Finanţele au reuşit luna trecută să se împrumute cu circa 4,9 miliarde euro din pieţele externe, ceea ce a redus presiunea asupra bugetului.

Trezoreria a putut astfel să forţeze o reducere a costurilor pentru împrumuturile din piaţa locală. Lunea aceasta, ea a atras 366,5 milioane lei printre emisiune cu scadenţa în iulie 2034 pentru care a acceptat o dobândă medie anuală de 7,27%, şi încă 500 milioane scadente în iulie 2030 la un randament mediu anual de 7,35%.

Perechea euro/dolar a avut o evoluţie stabilă lunea aceasta, investitorii aşteptând încheierea unui acord comercial între Statele Unite şi China, dar şi publicarea unui raport cheie privind inflaţia CORE din SUA care ar putea influenţa decizia Rezervei Federale în privinţa unei reduceri în septembrie a dobânzii.

Euro fluctua între 1,1639 şi 1,1676 dolari, după ce a urcat joia trecută la aproape 1,17 dolari. În piaţa locală, cursul monedei americane a scăzut luni la 4,3569 lei, faţă de 4,3954 lei, marţea trecută.

Revenirea euro la pragul de 0,94 franci, a împins în jos cursul monedei elveţiene, de la 5,4254 lei, în prima parte a săptămânii trecute, la 5,3765 lei. Media lirei sterline a crescut la maximul ultimei săptămâni la 5,8585 lei, şi a scăzut luni la 5,8565 lei.

Scăderea metalului galben de la 3.406 la 3.343 dolari/uncie şi deprecierea monedei americane au împins în jos preţul gramului de aur de la 476,2885 lei la 469,8345 lei.

Semnarea de către Donald Trump a unui ordin executiv care a liberalizat deţinerile de criptomonede în conturile de pensii din Statele Unite a ridicat cotaţiile principalelor monede digitale. Bitcoin a urcat la 122.308 dolari, aproape de recordul atins în 14 iulie de 123.153 dolari, iar ether a crescut la 4.346 dolari, cel mai ridicat nivel din decembrie 2021.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...