Administraţie

Programul Anghel Saligny va continua: Investiţiile în infrastructură locală, o prioritate pentru coaliţia de guvernare

Prezent la şedinţa de coaliţie desfăşurată la sediul Guvernului, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunţat cu fermitate că Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” va continua, aducând veşti bune pentru comunităţile locale din întreaga ţară.

Şedinţa, convocată la invitaţia preşedintelui PSD, Sorin Grindeanu, şi desfăşurată în prezenţa premierului Ilie Bolojan şi a reprezentanţilor partidelor aflate la guvernare, a inclus pe agenda sa o discuţie aplicată privind viitorul programului de investiţii, extrem de aşteptat de autorităţile locale.

„Prezenţa mea la această întâlnire mi-a oferit ocazia să susţin, cu toată energia, continuarea acestui program, lucru pe care l-a făcut şi preşedintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu. Considerăm că Programul Anghel Saligny este de mare importanţă pentru unităţile administrativ-teritoriale, care au nevoie să-şi dezvolte infrastructura, pe toate palierele ei”, a declarat Constantin Rădulescu.

Şeful administraţiei judeţene din Vâlcea a subliniat că programul este vital pentru modernizarea localităţilor, prin proiecte ce vizează drumuri, reţele de apă, canalizare şi gaze naturale – investiţii pe care autorităţile locale nu le-ar putea realiza din bugetele proprii.

„Mă bucur că s-a înţeles că este nevoie să continue acest program şi că se caută soluţii pentru ca banii alocaţi să fie repartizaţi, cu prioritate, către proiectele cele mai importante”, a adăugat Rădulescu.

Potrivit acestuia, dialogul bazat pe argumente şi colaborarea politică constructivă sunt cheia păstrării stabilităţii guvernamentale şi a continuării investiţiilor în infrastructura locală, chiar şi într-un context marcat de constrângeri bugetare.

„Se poate, dacă există voinţă politică! Programul Anghel Saligny va continua!”, a concluzionat liderul PSD Vâlcea, reconfirmând angajamentul partidului pentru dezvoltarea comunităţilor locale din România.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...