Sport

Vâlcea are fotbal feminin! Un nou capitol în sportul judeţean

Vâlcea marchează un moment istoric în sportul local prin înfiinţarea primei echipe de fotbal feminin din cadrul CS Vâlcea 1924. Iniţiativa deschide un nou drum pentru tinerele pasionate de sportul rege şi reconfirmă angajamentul autorităţilor judeţene faţă de dezvoltarea sportului de performanţă.

„Ieri, am participat la un antrenament al sportivelor de la noua echipă de fotbal feminin a CS Vâlcea 1924 pentru a le cunoaşte şi a le vedea pe teren. Mă bucur că avem, în sfârşit, o echipă de fotbal feminin la Vâlcea. Este un pas important pentru sportul judeţean şi o oportunitate pentru tinerele iubitoare de fotbal de a juca şi de a face performanţă”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Noua echipă este formată din sportive ambiţioase, majoritatea provenind din judeţ, şi se antrenează sub îndrumarea unui staff tehnic dedicat, pregătit să le conducă pe drumul performanţei. Înfiinţarea echipei vine într-un context în care fotbalul feminin câştigă tot mai multă vizibilitate şi susţinere, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.

„Îmi doresc din toată inima ca această echipă să crească frumos şi să aducă rezultate, dar mai ales să inspire. Îi felicit pe toţi cei implicaţi în acest proiect şi îi asigur de tot sprijinul meu în continuare”, a adăugat Constantin Rădulescu.

Proiectul este sprijinit de Consiliul Judeţean Vâlcea şi reprezintă un exemplu de deschidere către egalitatea de şanse în sport. Prin această iniţiativă, autorităţile locale transmit un mesaj clar: sportul este pentru toţi, iar performanţa nu ţine cont de gen, ci de pasiune, muncă şi determinare.

Primul meci oficial al echipei este aşteptat cu entuziasm de către comunitatea locală, care şi-a exprimat deja susţinerea pentru noile reprezentante ale fotbalului vâlcean.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...