Acesta nu este tocmai un subiect de vacanţă. Este însă unul dintre subiectele care nu suportă amânare. Aş zice chiar că el trebuie discutat de urgenţă, şi în familie şi la nivel naţional, nu doar pe ici pe colo, fără o asumare serioasă, aşa cum ar trebui.
Ca orice problemă gravă, ea trebuie mai întâi recunoscută. Recunoscută, că o avem. Recunoscută, că nu ne ocupăm de ea cum s-ar cuveni. Recunoscută, că nu luptăm împotriva ei, zi de zi. Avem şi am avut dintotdeauna o problemă cu violenţa în general, cu violenţa în familie, cu violenţa bărbaţilor asupra femeilor, în particular.
De câteva luni, buletinele de ştiri abundă de crime de acest tip. Bărbaţi de toate vârstele ucid cu sânge rece femei de toate vârstele. Zi, după zi, după zi. Soţii îşi ucid soţiile. Amanţii îşi ucid amantele. Iubiţii îşi ucid iubitele. Bărbaţii, ca mine şi ca tine, devin ucigaşi peste noapte din motive pe care nu le pot gestiona.
Sentimentele şi situaţiile care îi conduc pe aceşti indivizi la crimă fac parte din viaţa multora dintre bărbaţi. Toate pot fi soluţionate cu bărbăţie, cu un minim de raţiune şi folosindu-ţi modul civilizat de a acţiona în secolul în care trăieşti. Crima n-a rezolvat niciodată nimic. Dimpotrivă. Civilizaţiile s-au prăbuşit când au ajuns să-şi rezolve problemele prin crimă. Popoarele care au comis crime poartă pentru veşnicie anatema acestei vinovăţii. Grupurile umane participante la crime se scufundă în propria mocirlă, iar indivizii care iau viaţa altora putrezesc în sine zi după zi. Nu-i înţeleg niciodată pe ucigaşi. Pe aceştia dintre noi, care îşi ucid cu sânge rece partenerele în faţa copiilor, sau le crapă capul cu un topor de tăiat lemne şi alte obiecte aflate la îndemână nu-i pot asocia niciodată cu un om. Cu un animal, poate, deşi animalele au întotdeauna o problemă de supravieţuire atunci când sunt nevoite să ucidă. Indivizii aceştia care ucid femei lipsite de apărare sunt sub limita animalelor care îşi apără puii de pericol.
Nu sunt, în principiu, de acord cu revenirea la pedeapsa cu moartea pentru subanimalele care se prezintă ca oameni printre noi. Nu crima e soluţia pentru crimă. Dar nici cu derapajul acelora dintre noi care văd în atitudinea victimei o posibilă scuză pentru ucigaşi. Îmi amintesc şi astăzi de adolescenta care a trebuit sa-şi părasească satul în care a fost violată de un grup de băieţi, considerată vinovată de săteni după pronunţarea sentinţei de condamnare. Aceasta este o problemă adevărată pe care o avem de rezolvat fiecare dintre noi. Nu există scuză pentru criminali!
Trebuie să ne însuşim acest principiu o dată pentru totdeauna, întorcându-ne din când în când la regulile elementare care ne definesc ca oameni. Să nu ucizi este o poruncă, nu o recomandare, cum cred unii dintre noi.

Deputat Eugen Neaţa!