Într-un context în care Partidul Naţional Liberal, la nivel local, pare tot mai deconectat de la nevoile reale ale comunităţii, antreprenorul vâlcean Cezar Bulacu – consilier municipal PNL la Râmnicu Vâlcea – îşi afirmă public dorinţa de a contribui la reconstrucţia filialei judeţene şi de a aduce un suflu nou, bazat pe profesionalism, responsabilitate şi meritocraţie.
O nouă generaţie de lideri
Într-un mesaj video transmis recent, Bulacu a criticat derapajele de leadership de la vârful PNL Vâlcea şi a atras atenţia asupra nevoii urgente de reformă internă. Nu o face însă dintr-o postură reactivă, ci dintr-o poziţie consolidată prin muncă reală şi experienţă practică, atât în administraţie cât şi în mediul antreprenorial.
„Am învăţat, pas cu pas, ce înseamnă să construieşti. Să fii antreprenor, să gestionezi riscuri, să faci investiţii sustenabile, să lucrezi cu oameni. În peste 15 ani de activitate profesională în domeniul textil, am trecut prin toate etapele: producţie, management, consultanţă, internaţionalizare. Astăzi, pot spune cu încredere că înţeleg nu doar administraţia, ci şi nevoile reale ale economiei şi ale comunităţii”, afirmă Cezar Bulacu.
Această viziune matură şi pragmatică a fost consolidată recent la congresul de la Bucureşti, unde Bulacu a avut dialoguri directe cu lideri de marcă ai partidului: Ciprian Ciucu – primarul Sectorului 6 noul prim vicepreşedinte al partidului şi lider al noii generaţii liberale, Alexandru Nazare – ministrul finanţelor în guvernul Bolojan, dar şi alţi actori politici importanţi din administraţia centrală şi locală.
„Aceste discuţii mi-au confirmat că există oameni în PNL care gândesc pe termen lung, care pun accent pe competenţă şi care cred că viitorul partidului trebuie construit pe baze sănătoase. Mă bucur că am avut ocazia să schimb idei şi să pun pe masă realităţile din Vâlcea. Vocea noastră trebuie auzită şi în afara judeţului – iar eu sunt pregătit să reprezint această voce”, declară Bulacu.
Tânărul lider liberal vine cu o abordare orientată spre eficienţă, transparenţă şi reconectare la electorat. Mesajul său nu este doar o critică, ci o invitaţie la responsabilitate colectivă şi la reconstrucţie cu cap şi coloană vertebrală.
„Cred că PNL are resurse extraordinare de oameni – profesionişti, primari dedicaţi, consilieri activi – dar aceşti oameni trebuie ascultaţi. Nu putem vorbi despre viitor cu aceleaşi metode învechite, cu lideri uzaţi care au pierdut contactul cu realitatea. Este timpul să reconstruim – şi eu sunt gata să contribui.”
Experienţă, dialog, seriozitate
Vocea lui Cezar Bulacu devine tot mai pregnantă într-un partid care are nevoie de lideri noi, bine ancoraţi în societate şi în economie. Fără promisiuni goale, dar cu o viziune clară, el propune un tip de leadership matur, bazat pe experienţă, dialog şi rezultate.
„Am avut şansa, în ultimii 15 ani, să lucrez alături de oameni valoroşi, lideri cu stiluri şi rezultate diferite. Am învăţat din fiecare colaborare – atât din reuşite, cât şi din greşeli. Cunosc bine mecanismele interne, ştiu ce funcţionează şi ce trebuie schimbat. Astăzi, sunt pregătit să pun în practică această experienţă şi să contribui, cu încredere şi viziune, la construirea unei organizaţii PNL solide, conectate la cetăţeni, la economie şi la administraţie. Este momentul unui nou început – unul matur, asumat şi eficient.”








