La puţin peste o lună de la prima etapă, Pieţe Prest revine în perioada 17 – 24 iulie cu a doua dezinsecţie împotriva ţânţarilor, căpuşelor şi gândacilor pe spaţiile verzi din domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea.
Substanţa utilizată este SOLFAC TRIO EC 140 RF, avizată de Comisia naţională pentru substanţe biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii, iar aplicarea se va face prin tratament de tip ceaţă rece ULV, exclusiv nocturn, în intervalul orar 22.00 - 06.00.
Spre deosebire de etapele anterioare, când s-au utilizat echipamente specifice închiriate, pentru operaţiunea de la jumătatea acestei luni se va folosi pentru prima dată un „tun” nebulizator mobil, recent achiziţionat de Pieţe Prest, ce îi va permite pe viitor intervenţii mai flexibile sau mai punctuale în situaţiile în care se impune utilizarea sa.
Apicultorii şi sericicultorii de pe raza municipiului sunt rugaţi să ia toate măsurile de protecţie necesare pentru evitarea contactului între substanţa insecticidă şi familiile de albine şi viermii de mătase. În cazul unor condiţii meteorologice nefavorabile, perioada stabilită pentru efectuarea tratamentelor de dezinsecţie se va decala sau prelungi.








