Duminică, 13 iulie, Stoeneştiul îmbracă haine de sărbătoare. Evenimentul „Pe fir de borangic” ajunge la a IX-a ediţie, iar primarul Gheorghe Dumbravă a pregătit un show de zile mari pentru locuitori.
„Dragi iubitori de distracţie şi voie bună, vă invităm la Stoeneşti să împletim o nouă poveste Pe fir de borangic, duminică, 13 iulie, în centrul comunei. Cu deosebită stimă, gazdele dumneavoastră – primarul, viceprimarul şi consilierii locali – vă aşteaptă cu drag!”, este mesajul transmis de echipa din conducerea Primăriei.
În centrul comunei se vor amenaja standuri cu produse locale, ateliere pentru copii şi prezentări de costume populare tradiţionale.
Atmosfera va fi întreţinută de un program artistic bogat, care aduce în faţa publicului interpreţi îndrăgiţi de muzică populară şi uşoară, dar şi momente speciale de dans şi umor.
PROGRAM ARTISTIC COMPLET:
13:30 – 14:00 – Recital: Opriţa Alexia Maria
14:00 – 15:00 – Recital: Lorena Potârcă
15:00 – 16:00 – Recital: Alin Milică şi formaţia
16:00 – 17:00 – Recital: Violeta Constantin şi formaţia
17:00 – 18:00 – Recital: Cristian Bănăţeanu şi formaţia
18:00 – 19:00 – Recital: Emilia Ghinescu şi formaţia
19:00 – 20:00 – Muzică dance cu Reyna Vox
20:00 – 21:00 – Moment umoristic: Romică Ţociu şi Cornel Palade
21:00 – 22:00 – Muzică dance cu Andreea Bănică
22:00 – Spectacol special: Foc de artificii
Evenimentul va fi prezentat de Mădălina Mitu.








