Administraţie

O nouă clădire de spital va fi construită la Drăgoeşti!

Investiţie de 2,5 milioane euro în infrastructura de sănătate mintală din Vâlcea

La Spitalul de Psihiatrie din Drăgoeşti se va construi o nouă clădire modernă de ambulatoriu, destinată consultaţiilor în regim de zi pentru pacienţii cu afecţiuni psihice. Contractul de finanţare a fost semnat astăzi, iar proiectul este susţinut din fonduri europene, având o valoare totală de aproximativ 2,5 milioane euro.

“Este a doua clădire de spital pe care o construim la Drăgoeşti, după ce, în urmă cu un an, am pus în funcţiune o clădire nouă destinată pacienţilor internaţi”, a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

Noua construcţie va avea o suprafaţă de 430 metri pătraţi şi va fi echipată complet cu aparatură de ultimă generaţie: ecograf, electrocardiograf, electroencefalograf, defibrilator pentru resuscitare şi monitoare pentru funcţii vitale. În plus, ambulatoriul va include mobilier medical specific, zone de aşteptare pentru pacienţi şi o infrastructură digitală modernă care va susţine activitatea medicală eficientă.

“Continuăm investiţiile în infrastructura medicală, acolo unde este cea mai mare nevoie, cu un obiectiv clar: să oferim condiţii mai bune de diagnosticare, tratament şi îngrijire pentru pacienţii vâlceni. În cazul de faţă, este vorba despre sprijinirea celor care se confruntă cu afecţiuni psihice şi care au nevoie de servicii medicale accesibile şi de calitate”, a subliniat preşedintele Rădulescu.

Noua clădire de ambulatoriu va permite dezvoltarea unui sistem modern de îngrijire psihiatrică în regim deschis, oferind pacienţilor servicii de specialitate fără a fi necesară internarea. Această abordare este esenţială în contextul actual, în care sănătatea mintală devine tot mai recunoscută ca o prioritate în sistemul public de sănătate.

Proiectul face parte din strategia Consiliului Judeţean Vâlcea de modernizare a infrastructurii spitaliceşti din judeţ şi vine în completarea altor investiţii semnificative derulate în ultimii ani în domeniul sanitar.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...