Economic

BNR a împrumutat băncile cu 21,6 miliarde lei

Evoluţia monedelor de la marginea zonei euro a fost afectată de reducerea cererii de active considerate riscante.
Apropierea datei când companiile îşi achită taxele şi impozitele la bugetul de stat a majorat oferta de valută din piaţă, care a acoperit ridicarea nivelului de aversiune faţă de risc.

Cursul euro a scăzut de la 5,0472 lei la 5,0453 lei, în timp ce tranzacţiile din piaţă se realizau între 5,034 lei, la deschidere, şi 5,047 lei, la jumătatea şedinţei.

BNR forţează scăderea indicilor ROBOR cu scopul de a aduce dobânzile la niveluri sustenabile care să permită creşterea creditării companiilor. Ea a realizat lunea aceasta a cincea operaţiune de tip repo şi a împrumutat băncile cu aproape 21,6 miliarde lei, faţă de circa 7,3 miliarde lei în urmă o săptămână. Instituţiile financiare au atras sumele oferite la o dobândă de 6,5%/an, egală cu cea de politică monetară.
Băncile comerciale au nevoie de lei înainte de data de 25 ale lunii, atunci când companiile îşi achită taxele şi impozitele la bugetul stat.

Injecţia de lichiditate nu a avut un efect imediat asupra indicilor ROBOR. La început de săptămână, cel ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a oprit la 7,09%. Indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 7,17% iar cel la 12 luni la 7,29%.

Trezoreria a redeschis o emisiune de titluri de stat cu scadenţa în iulie 2030. Statul s-a împrumutat cu 554,4 milioane lei, faţă de o valoare programată de 400 milioane lei, şi a acceptat să plătească o dobândă medie de 7,45%/an.
Evoluţia euro a fost influenţată de decizia de miercuri a Rezervei Federale americane de a menţine dobânda într-un interval cuprins între 4,25% şi 4,50%, în ciuda poziţiei preşedintelui Trump care solicită constant o reducere a ratei de referinţă, a mulţumit investitorii iar moneda americană s-a stabilizat faţă de cea europeană.

La parcursul celor două monede a contribuit şi majorarea cererii pentru cea americană, care rămâne un „refugiu” în perioade complicate din punct de vedere politic, economic sau militar. Euro a scăzut lunea aceasta până la 1,1454 dolari, astfel că media monedei americane a urcat de la 4,3797 la 4,3983 lei.

Decizia Băncii Naţionale a Elveţiei de a aduce dobânda de politică monetară la 0%, a afectat performanţa monedei helvete, un alt plasament important în perioadele încordate la nivel mondial iar media francului a urcat de la 5,3628 la 5,3779 lei. În schimb, cursul lirei sterline a scăzut de la 5,9083 la 5,8892 lei.

Preţul gramului de aur a urcat lunea aceasta de la 472,4081 lei, minimul săptămânii trecute, la 476,0454 lei, evoluţie la care a contribuit majorarea cursului monedei americane, în timp ce metalul galben fluctua între 3.362 şi 3.364 dolari/uncie, cotaţii în creştere pe fondul intensificării conflictului Israel – Iran, odată cu atacarea de către Statele Unite a siturilor nucleare iraniene.

Creşterea aversiunii faţă de risc, a depreciat media monedei poloneze la 4,2727 zloţi/euro, respectiv 403,66 forinţi/euro.
Bitcoin a scăzut în noaptea de duminică sub pragul de 100.000 dolari, şi se tranzacţiona luni în culoarul 100.576 – 102.124 dolari. După ce s-a apropiat de 2.100 dolari, ethereum fluctua între 2.223 şi 2.273 dolari.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...