Comuna Popeşti devine punct strategic pe harta serviciilor sociale din judeţ, odată cu demararea lucrărilor la un nou Centru de Recuperare Neuromotorie de tip ambulatoriu. Proiectul, finanţat din fonduri europene prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), va aduce servicii de specialitate într-un spaţiu modern, adaptat şi complet accesibilizat.
„Astăzi am dat ordinul de începere a lucrărilor pentru un nou obiectiv important în domeniul protecţiei sociale. Este vorba de construirea şi dotarea unui centru de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu în comuna Popeşti”, a anunţat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.
Investiţia, în valoare de peste 4 milioane lei, presupune realizarea unei clădiri cu o suprafaţă de 250 mp, care va fi dotată cu mobilier şi echipamente de ultimă generaţie, oferind un mediu sigur şi profesionist pentru terapie şi recuperare. Centrul va putea sprijini zilnic până la 8 beneficiari – persoane adulte cu dizabilităţi din judeţ – care vor beneficia de servicii integrate: terapie, recuperare fizică, consiliere socială şi suport medical.
Termenul de finalizare a lucrărilor este 31 decembrie 2025, iar autorităţile judeţene îşi propun ca acest nou centru să devină un model de bune practici în reţeaua serviciilor sociale din Vâlcea.
În paralel, în clădirea pusă la dispoziţie de Primăria Popeşti, se va amenaja şi un cămin pentru persoane vârstnice. „În acest fel, vom avea în Popeşti un complex de servicii sociale de care să beneficieze vâlcenii aflaţi în nevoie, din această zonă a judeţului nostru”, a adăugat preşedintele Rădulescu.
Noua investiţie marchează încă un angajament îndeplinit al Consiliului Judeţean Vâlcea pentru dezvoltarea serviciilor de suport destinate persoanelor vulnerabile, contribuind la creşterea calităţii vieţii şi incluziunea socială a acestora.








