Ziua Asistenţei Sociale Vâlcene şi împlinirea a 20 de ani de la înfiinţarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea au fost marcate marţi, 28 mai, printr-un eveniment special desfăşurat la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea.
Instituţie-cheie în sistemul de protecţie socială, DGASPC Vâlcea a fost, de-a lungul celor două decenii, un pilon de sprijin pentru mii de copii, vârstnici şi persoane cu dizabilităţi, oferind nu doar servicii de bază, ci şi sprijin emoţional, consiliere şi şansa la o viaţă mai bună.
„Din cei 20 de ani de activitate ai DGASPC Vâlcea, aproape jumătate i-am parcurs împreună, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea. Pentru mine, asistenţa socială nu este doar o responsabilitate administrativă, ci o datorie morală”, a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele CJ Vâlcea, în cadrul evenimentului.
Acesta a subliniat sprijinul constant acordat instituţiei, menţionând că în bugetul pentru anul 2025 au fost alocaţi peste 115 milioane de lei pentru funcţionarea şi dezvoltarea DGASPC. Sumele nu vizează doar cheltuielile curente, ci şi investiţii semnificative în modernizarea centrelor sociale din judeţ.
Evenimentul a fost şi un moment de recunoaştere a eforturilor asistenţilor sociali, care, zi de zi, desfăşoară o muncă discretă, dar vitală, în sprijinul celor mai vulnerabili membri ai comunităţii. „Le mulţumesc tuturor pentru empatie, profesionalism şi puterea de a merge mai departe în sprijinul celor care au cea mai mare nevoie”, a mai spus preşedintele CJ.
La manifestare au participat reprezentanţi ai instituţiilor publice, ai organizaţiilor nonguvernamentale, beneficiari ai serviciilor sociale, dar şi numeroşi angajaţi ai DGASPC, care au sărbătorit împreună două decenii de implicare, devotament şi speranţă oferită celor în nevoie.
La mulţi ani, DGASPC Vâlcea! La mulţi ani tuturor celor care lucrează în asistenţa socială!












