Special

Bikerii din toată ţara, aşteptaţi în iulie la Costeşti

• 4 zile de festival „Ride the Vibe” cu multiple surprize • „Va fi distracţie pentru toată lumea şi, ca de obicei, acces liber” – Florian „Tata Flo” Şerban, organizator Ride the Vibe”

Începutul lunii iulie anunţă o întreagă avalanşă de motoare, automobile şi rulote care se vor îndrepta direct către Costeşti.

Comuna din depresiunea Horezu va găzdui pentru a doua oară consecutiv festivalul „Ride the Vibe”, un etalon al distracţiei în rândul amatorilor de sporturi moto. În perioada 3-6 iulie, „Ride the Vibe” îşi va pune amprenta asupra Costeştiului cu aport de voie bună şi turişti.

Dimensiune extinsă a festivalului

Anul acesta, „Ride the Vibe” se extinde la 4 zile de festical, cu una mai mult faţă de ediţiile anterioare., dar mai adaugă şi alte surprize pentru public.

„Este o noutate importantă, aceasta cu durata de 4 zile a festivalului. Vine în perioada în care iubitorii moto din România sunt în plin sezon de concedii şi cred că vom putea miza pe un număr tot mai mare de participanţi. Cred că vom atinge borna de 5000 de bikeri care vor trece pe la festivl, dar amânăm pentru anul viitor stabilirea unui record mondial pe parada moto. Vrem să pregătim lucrurile cât mai temeinic”, ne spune „Tata Flo”.

Festivalul va avea porţile deschise pentru orice participant, indiferen că este iubitor de deplasare pe două roţi, cu rulota sau simplu automobilist ori pieton. În acelaşi timp, copiii sunt invitaţi să asiste la spectacole, dar şi la evenimente dedicate special lor.

Atracţiile speciale din acest an sunt:
– Zboruri cu avion de agrement, balon cu aer cald şi parapantă,
– Zone dedicate copiilor, cu jocuri, ateliere şi surprize,
– Concursuri cu premii atractive, pentru cei care vor să se distreze şi să câştige. La acestea se adaugă o atmosferă super-estivală, cu distracţie de dimineaţă până seara târziu.

Concerte pe gustul fiecăruia

„Avem concerte pe stiluri muzicale diversificate şi sunt sigur că toată lumea se va bucura de invitaţii care vor urca pe scenă. Vor avea vibe-ul potrivit reglat cu ajutorul unor DJ renumiţi, trupe rock care urcă volumul şi adrenalina, muzică de petrecere cu inconfundabilul Dan Ciotoi, iar pe scena principală legendarii La Familia. nu trebuie să fii motociclist ca să participi. Ride The Vibe este pentru toţi cei care vor să trăiască o experienţă unică, autentică şi fără bariere.”, ne povesteşte organizatorul festivalului „Ride the Vibe”.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...