Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea informează titularii dosarelor depuse pentru obţinerea uneia din cele 36 de locuinţe din blocurile ANL din strada Ştirbei Vodă că trebuie să-şi actualizeze documentele de identitate, privind familia, situaţia locativă curentă şi locul de muncă până la data de 30.05.2025, prelungindu-se astfel termenul fixat anterior la jumătatea acestei luni.
Lista documentelor necesare se găseşte pe site-ul Primăriei Municipiului, la adresa www.primariavl.ro / Direcţii şi Servicii / Direcţia de Dezvoltare Locală / Biroul Fond Locativ, Asociaţii de Proprietari, iar acestea pot fi depuse prin poştă pe adresa Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, strada General Praporgescu nr. 14, direct la Registratura Primăriei din strada General Magheru nr. 25 sau la sediul Direcţiei de Dezvoltare Locală din bd. Tudor Vladimirescu nr. 15, sau electronic pe adresa de e-mail a Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea - primaria@primariavl.ro.
În cazul în care până la termenul stabilit, dosarul nu va completat cu documentele solicitate, acesta va fi respins şi scos din evidenţa Primăriei.
Lucrările la cele două blocuri ANL din strada Ştirbei Vodă sunt într-un stadiu avansat de execuţie, iar termenul de finalizare este estimat pentru sfârşitul acestui an, sub rezerva ritmului finanţărilor acordate de la bugetul central.








