Administraţie

Investiţii majore în sănătatea vâlcenilor

Spitalele din Vâlcea se transformă vizibil, odată cu implementarea unor investiţii esenţiale în infrastructura medicală. Astăzi, reprezentanţii autorităţilor locale au efectuat o vizită de lucru la Spitalul Vechi şi Spitalul din Nord, unde se apropie de finalizare un amplu proiect cu finanţare europeană.

Peste 2,2 milioane de euro au fost alocaţi pentru reabilitarea şi modernizarea instalaţiilor de ventilaţie, tratare a aerului, a instalaţiilor electrice şi a celor de fluide medicale. Lucrările se desfăşoară atât în Corpul C6 al Spitalului Vechi, cât şi în clădirea C2 a Spitalului din Nord, unde funcţionează secţia ATI-Reanimare.

„Suntem pe ultima sută de metri cu acest proiect. Am verificat lucrările în ambele locaţii şi am dispus ultimele măsuri necesare pentru închiderea lui. Vreau ca toate investiţiile să fie realizate la termen şi la cele mai înalte standarde de calitate”, a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, prezent la faţa locului.

Proiectul face parte dintr-o strategie amplă de modernizare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, unde sunt în desfăşurare mai multe lucrări, inclusiv construirea unei clădiri noi de spital. Verificările periodice asigură nu doar ritmul alert al şantierelor, ci şi respectarea cerinţelor tehnice şi medicale actuale.

Vizita a fost şi un prilej pentru dialog direct cu pacienţii şi personalul medical. „Este important să ascultăm vocea celor care trăiesc zilnic realitatea din spitale. Numai aşa putem adapta politicile publice nevoilor reale din sistem”, a mai spus preşedintele Rădulescu.

Fiind ora prânzului, oficialii au avut ocazia să observe şi meniul zilnic oferit pacienţilor internaţi, verificând calitatea şi diversitatea alimentaţiei în cadrul unităţii medicale.

Prin modernizarea continuă a infrastructurii şi dotărilor, autorităţile îşi propun să crească nivelul calităţii actului medical, astfel încât fiecare pacient vâlcean să beneficieze de îngrijire în condiţii optime.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...