Administraţie

Comuna Mălaia, pregătită să încheie procesul de cadastrare în 2026

Până acum au fost măsurate proprietăţi de pe 40% din suprafaţa localităţii

După doi ani de la demararea serviciilor de cadastrare gratuită în Mălaia, aproape 40% din suprafaţa comunei a fost măsurată şi delimitată.

„Cadastrarea s-a făcut în satul Malaia, în Ciunget şi în Săliştea. Asta înseamnă că în jur de 40% în comuna noastră. Cetăţenii sunt aşteptaţi la primărie, cu toate actele pe care le au, pentru a le înscrie corect la registrul agricol. Le cerem să colaboreze cu specialiştii care lucrează pe teren, pentru ca măsurătorile să fie făcute repede şi fără greşeli”, menţionează primarul Gheorghe Dinculescu.

În opinia sa, procesul ar trebui să fie finalizat cel mai târziu în 2026. Operaţiunea este susţinută financiar prin fondurile alocate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...