Lucrările de exindere a reţelelor de apă şi canalizare din comuna Mălaia se apropie de punctul final. Conform primarului Gheorghe Dinculescu, acestea au înaintat fără probleme iar, în momentul de faţă, constructorul mai are de realizat un singur tronson, urmând ca apoi să se efectueze subtraversările pe reţea.
„Au mai fost şi corecţii aduse pe tronsoanele intrate deja în execuţiei, dar am convenit cu proiectantul şi constructorii fazele în care acestea trebuiau efectuate. I-am ţinut din scurt, ca să zicem aşa, şi continuăm să o facem.
Guvernul a achitat facturile pe situaţia trimisă în luna decembrie pentru firma care se ocupă de canalizare şi urmează să deconteze şi banii pentru constructorul care se ocupă de extinderea reţelei de alimentare cu apă”, spune primarul din Mălaia.
În momentul de faţă, cele două reţele prinse în investiţia demarată în 2023 sunt executate în proporţie de 70% fiecare.
„Am recepţionat echipamentele pentru staţia de tratare a apei şi pentru staţia de epurare, acum rămâne doar să le monteze. În rest, mai avem un tronson pe care trebuie să înainteze cu lucrările şi apoi să facă subtraversările. În trei luni, ne aşteptăm să recepţionăm investiţia”, adaugă Gheorghe Dinculescu.
Edilul spune că investiţiile în reţelele de utilităţi din comună vor continua, în acest moment, o altă etapă de extindere a reţelei de canalizare fiind în analiză la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.