Administraţie

Centru Comunitar Integrat în Racoviţa. Şansă nouă pentru comunitatea montană din Vâlcea

• Proiectul a fost demrat de primăria localităţii şi CJ Vâlcea • „Avem multe persoane vulnerabile”, spune primarul comunei

Comuna Racoviţa, Vâlcea, are primul Centru Comunitar Integrat din zonă, recent inaugurat de preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu, şi de primarul localităţii, Narcis Iliescu.

Proiectarea, execuţia şi obţinerea avizelor necesare realizării acestui obiectiv comunitar au durat aproape 3 ani, dar efortul va da roade imediat după cum spun, la unison, cei doi aleşi.

„Investiţia totală a fost de1,5 milioane lei, din care Consiliul Judeţean a contribuit cu aproape o treime, pentru a asigura anumite costuri legate de cofinanţare şi de proiectare. Am primit finanţarea din fonduri europene pentru că avem foarte multe persoane vulnerabile, cu risc de excluziune socială”, declară Narcis Iliescu, alesul din Racoviţa.

Am inaugurat Centrul Comunitar Integrat din Racoviţa, o investiţie pe care am realizat-o pentru oamenii din nordul judeţului, în parteneriat cu administraţia locală din această comună.
Investiţia a fost realizată cu fonduri europene, dar şi cu sprijinul nostru, al Consiliului Judeţean Vâlcea.
Proiectul a presupus construirea de la zero a unei clădiri moderne, care va găzdui cabinete de consiliere medicală, mediere sanitară şi asistenţă socială, un cabinet pentru medicină de familie şi spaţii de depozitare.
Acest centru ne va ajuta să ne ţinem de cuvânt şi să demarăm proiectul nostru ‘Ducem doctorul la sat’, prin care ne-am propus să ducem doctorii din cadrul SJU mai aproape de cetăţeni, pentru un consult de specialitate”, a punctat liderul administraţiei judeţene, Constantin Rădulescu.

Deşi plasată în zona montană a Vâlcii, comuna adăposteşte o comunitate roma importantă, iar unele probleme care îi vizează pe aceşti locuitori riscă să se perpetueze în timp.

„Aveam deja proiecte sociale şi social-educaţionale lansate în comună. Consiliere pentru minore care rămân însărcinate, asistent social care îi vizitează constant pe bătrâni sau pe invalizi, consiliere educaţională în şcoli, psiholog şcolar etc. Avem şi medic de familie, pe dna dr Mădălina Giurea. Ce-i drept, mai are pacienţi şi pe comunele limitrofe, Boişoara,de exemplu, dar odată ce i-am strâns pe aceşti oameni într-un singur loc ne aşteptăm ca problemele sociale ale comunităţii să fie discutate între dumbhealor şi să se identifice şi cele mai bune soluţii derezolvare a lor”, mai spune primarul din Racoviţa.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...