Special

55 de cupluri de râmniceni au fost premiate de primarul Mircia Gutău în cadrul primei ceremonii „Nunta de Aur” din 2025

Momente de mare emoţie în Sala de Festivităţi a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”: marţi, 15 aprilie, 55 de cupluri de râmniceni au fost aniversate cu ocazia împlinirii a 50 de ani de căsnicie. Nelipsit de la aceste ceremonii, primarul Mircia Gutău – care a fost însoţit de viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu - le-a urat sărbătoriţilor mulţi ani sănătoşi împreună, transmiţându-le totodată să se bucure de Sărbători de Paşti bogate şi liniştite!

Perechile aniversate au primit din partea Municipalităţii câte o „Diplomă de Fidelitate”, flori şi un premiu constând în tichete sociale cu valoarea de 1.000 de lei.

Este prima ceremonie „Nunta de Aur” din anul acesta, organizată în mod tradiţional în contextul sărbătorilor pascale; următoarele vor fi în preajma Zilei Imnului Naţional (din 29 iulie), a Zilei Persoanelor Vârstnice (din 1 octombrie) sau în cadrul sărbătorilor de iarnă din luna decembrie.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...