Politică

Declaraţie politică!

Eugen Neaţă: Pentru dezvoltarea turismului montan

Unul dintre cele mai importante subiecte pe care le-am urmărit de-a lungul mandatelor mele de deputat este asigurarea cu o legislaţie mai flexibilă şi mai îngăduitoare pentru realizarea unor investiţii serioase în turismul montan din România.

Judeţul care mi-a acordat votul său, Vâlcea, este unul dintre cele mai implicate în activitatea turistică din România. Cunoscut mai cu seamă pentru oferta balneară fără egal – datorată staţiunilor Călimăneşti-Căciulata, Băile Govora, Ocnele Mari şi Olăneşti – judeţul Vâlcea are un potenţial uriaş de dezvoltare a turismului montan.Treimea nordică a teritoriului este acoperită de munţii Făgăraş şi de munţii Căpăţânii, la est şi, respectiv, la vest de râul Olt. Valea Lotrului - continuată acum de Transalpina - oferă pasionaţilor de turism peisaje şi mijloace multiple de divertisment. Pârtia de schi de la Obârşia Lotrului sau Domeniul schiabil Transalpina este o investiţie recentă, care se bucură de foarte mare succes.

În urmă cu mai mulţi ani am invitat o comisie întreagă din Parlamentul României pentru a vedea la faţa locului cum această investiţie este sufocată de prevederi legislative care limitează dezvoltarea turismului montan. Am reuşit atunci să iniţiez o modificare legislativă care a relaxat în bună măsură condiţiile despre care vorbesc. Valea Lotrului este populată acum cu zeci de pensiuni şi alte investiţii destinate turismului montan.

În urmă cu câţiva ani, am avut o discuţie cu primarul din Petroşani, cel care mi-a prezentat cum limitările impuse de legislaţia în vigoare pot zădărnici o iniţiativă de dezvoltare a domeniilor schiabile existente deja. Concret (vezi expunerea de motive), legislaţia cerea autorităţii publice să înlocuiască unu la unu suprafeţele aparţinând fondului forestier, utilizate pentru dezvoltarea domeniului schiabil, cu o suprafaţă din domeniul aflat în proprietatea primăriei. O cerinţă imposibil de realizat de cei care nu deţin o asemenea suprafaţă.

Am scris atunci o iniţiativă legislativă şi iat-o validată de Parlamentul României, în vigoare deja, de folosit pentru toate unităţile administrative din România.

Turismul montan este una dintre priorităţile mele legislative. Am iniţiat în fiecare mandat o îmbunătăţire a legislaţiei care sprijină dezvoltarea lui şi aştept în continuare sugestii din partea investitorilor publici şi particulari în acest domeniu de mare interes printre români.

Deputat PSD, Eugen Neaţă

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...