Administraţie

Investiţie de 4,5 milioane lei la Slătioara. Beneficiari, 280 de copii

Primarul comunei Slătioara, Sorin Romcescu, a recepţionat la finalul lunii martie sala de sport construită la şcoala gimnazială din localitate.

Investiţia a fost realizată prin fonduri CNI, în cadrul subprogramului „Săli de sport” având o valoare aproximativă de 4,5 milioane lei.
„Sunt peste 280 de copii din localitate care vor putea desfăşura aici orele de educaţie fizică şi sport în condiţii moderne. Am fost norocoşi şi pentru că am depus documentaţia în timp util pentru a prinde această finanţare, iar lucrările s-au derulat foarte rapid”, a precizat primarul Romcescu.

La Mateeşti, un proiect similar rămâne în aşteptare

În comuna învecinată, Mateeşti, primarul Ilie Cosmin Anghelescu, rămâne sceptic cu privire la şansele de a primi fonduri anul acesta pentru o investiţie similară.

„Proiectul nostru a rămas pe lista sinteză a celor de la CNI, dar, sincer să vă spun, nu cred că vom intra în finanţare cu el în acest an. Deocamdată se fac plăţi restante şi decontări pe lucrări în execuţie”, spune alesul din Mateeşti.
În acelaşi timp, proiectul de la Mateeşti este mai amplu decât cel al vecinilor de la Slătioara. „Oh, da, la noi investiţia ar fi mai mare. Am depus proiectul pentru realizarea în paralel a unui teren de fotbal de liga a II-a şi o sală de sport pentru elevii şcolii gimnaziale . Evaluarea iniţială arată că investiţia totală ar fi de 11 milioane lei”, mai spune Ilie Cosmin Anghelescu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...