După ce administraţia locală din Mateeşti, Vâlcea a fost desemnată câştigătoare a proiectului Hi Digital, finanţat de către Fundaţia Vodafone România, vârstnicii din localitate sunt invitaţi să deprindă tainele digitalizării la biblioteca din comună.
„Vom derula proiectul acesta în perioada martie - decembrie. Am demarat deja înscrierile pentru acest curs. Vom forma în perioada următoare grupe de câte 12 participanţi. Condiţiile sunt să aibă peste 60 de ani şi să deţină un telefon smart. În cadrul cursurilor se vor lămuri la chestiuni precum: navigarea şi siguranţa pe internet, fotografii, aplicaţii digitale, e-mailuri şi alte tipuri de comunicare, cumpărături şi plăţi online sau reţele sociale”, a precizat Mădălina Ciucu, coordonator de proiect.
Cursurile vor fi organizate într-un mediu cât mai prietenos, la un ceai sau o cafea, alături de traineri specializaţi.
Biblioteca din Mateeşti a fost printre cele 17 incluse în lista câştigătorilor competiţiei Hi Digital şi va susţine cursuri de digitalizare pentru vârstnicii din Slătioara şi Berbeşti.
O altă bibliotecă dintr-o localitate vâlceană, cea din Păuşeşti-Măglaşi a fost, de asemenea, inclusă în lista câştigătorilor.