Politică

„Zonă albastră” în jurul Râmnicului, idee care îl preocupă pe deputatul Neaţă

• Zonă albastră este un termen definitoriu pentru locurile unde speranţa de viaţă poate ajunge la 100 de ani

Între iniţiative legislative şi lobby pentru proiecte ale edililor din judeţ, deputatul PSD Eugen Neaţă îşi face timp de analiză a unor studii şi informări lansate de cadre universitare, unele dintre comunicări vizând direct zone din judeţul Vâlcea.

O recentă postare a deputatului social-democrat arată că modelul administrativ întreţinut în Râmnicu Vâlcea şi în localităţile limitrofe poate asigura un exemplu de dezvoltare urbană de succes.

Caracteristicile unice ale Râmnicului

O analiză a expertului Marius Cristea ,licenţiat în economie şi gestiunea afacerilor la Universitatea Babeş-Blolyai din Cluj-Napoca, absolvent al unui stagiu de cercetare la Academia de ştiinţe a statului austriac - cu sediul la Viena - şi colaborator al Băncii mondiale, în perioada 2014-2020, dă speranţe pentru implementarea unui model administrativ de succes în municipiul reşedinţă de judeţ al Vâlcii şi pe o zonă limitrofă de maxim 25 km în jurul acestuia.

„În cursul anului trecut, la una dintre conferinţele dedicate aglomerărilor urbane din România, a făcut publice mai multe informaţii referitoare la municipiul Râmnicu Vâlcea şi la căile de urmat pentru dezvoltarea şi modernizarea oraşului în care trăiesc peste o sută de mii de vâlceni. Cercetătorul a reamintit că Râmnicu Vâlcea s-a clasat în 2024 pe primul loc în clasamentul celor mai curate oraşe din România, conform unui studiu realizat de Storia. În City Index, oferit de aceeaşi sursă, Râmnicu Vâlcea se află pe locul întâi la speranţa de viaţă.

Expertul în dezvoltare urbană a subliniat avantajele competitive pe care le are Râmnicu Vâlcea printre oraşele României. Stabilitatea demografică indicată de procentul mic al scăderii populaţiei cauzat de emigrarea economică. Poziţia centrală în zona cu staţiuni balneare: Călimăneşti-Căciulata, Govora, Ocnele Mari şi Olăneşti. Calitatea învăţământului gimnazial şi liceal şi sporul natural pozitiv, ca factor rar întâlnit printre localităţile de aceleaşi dimensiuni”, punctează Eugen Neaţă.

În acelaşi timp, analiza prezentată de cercetătorul clujean arată şi unele deficienţe socio-economice ale zonei din centrul judeţului Vâlcea: salariile scăzute în mai multe domenii de activitate, numărul scăzut al marilor investiţii, preţul mare al locuinţelor şi numărul modest al tinerilor care frecventează învăţământul universitar.

O zonă cu potenţial imens

„Reţin din analiza lui Marius Cristea şi câteva sugestii de dezvoltare a principalului oraş vâlcean. Expertul crede că aici se poate crea o zonă albastră (zonă în care oamenii trăiesc peste 100 de ani). Regiunea poate atrage ca un magnet pe cei care vor să trăiască într-un loc liniştit şi pe cei care caută oportunităţi de investiţii în infrastructura medicală şi în dezvoltarea serviciilor acordate celor care doresc să păstreze şi la vârstă înaintată un stil de viaţă sănătos şi activ (locuinţe adaptate, comunităţi securizate etc.). Râmnicu Vâlcea şi regiunea din jurul municipiului trebuie să-şi continue, desigur, şi proiectul de investiţii publice în parcuri industriale şi în promovarea locului ca destinaţie preferată pentru marile companii”, adaugă Eugen Neaţă.

Deputatul PSD de Vâlcea a lansat la începutul acestui an o provocare pentru autorităţile locale şi societatea civilă din judeţ de a elobora în comun planuri sustenabile de dezvoltare edilitară, dar şi cu impact pozitiv din punct de vedere socio-economic.

„Vorbeam, nu cu mult timp în urmă, despre proiectul pe care ni-l facem, la nivel personal şi la nivel comunitar, pentru viitor. M-am bucurat să descopăr această analiză a unui specialist în evoluţie urbană şi să-l adaug preocupării noastre de a ne planifica viitorul comun, aici, la Râmnicu Vâlcea şi în staţiunile care înconjoară acest oraş”, mai spune deputatul Neaţă.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...