La unul din mesajele anterioare, cineva a comentat pomenind două dintre firmele cu mare importanţă în economia vâlceană. Vorbeam în acel mesaj despre necesitatea concentrării mai rapide pe planurile noastre individuale, locale, regionale, naţionale, pe definirea lor mai clară şi pe punerea lor în marş, cum se spune. Pomenirea celor două firme – din motive care nu aveau de-a face cu discuţia – m-a dus cu gândul la profilul nostru regional şi la funcţionarea pe orizontală a economiei vâlcene. Vă mai amintiţi, probabil, de temele electorale care au dominat primii douăzeci de ani ai libertăţii noastre, în mediul rural. Nimic din ceea ce se producea la ţară nu părăsea limitele satelor şi comunelor din judeţul Vâlcea. Fructele şi produsele zootehnice, în primul rând. Grămezile de fructe scuturate ori căzute din pomi putrezeau prin livezi şi lactatele se ofereau ca hrană zilnică animalelor din gospodărie. Astăzi suntem foarte departe de acele situaţii. Şi suntem departe, aici, la Vâlcea, şi datorită celor două firme pomenite de rău de comentatorul nostru. Una procesează fructele şi legumele la un nivel nemaiîntâlnit în ultima sută de ani pe aceste meleaguri, cealaltă, carnea de origine animală, preluată din crescătorii profesioniste şi din gospodării particulare. Ceea ce părea imposibil cu câteva decenii în urmă, s-a organizat de la sine, în mod natural, pe orizontala fabricilor particulare care s-au dezvoltat investind propriul profit şi accesând fonduri europene în mod profesionist. Ele însele au urcat pe scara muncii de la câţiva zeci de angajaţi la câteva sute şi folosesc pe orizontala de producţie munca a mii şi zeci de mii de cultivatori de legume şi fructe şi de crescători de animale. Produsele lor pot fi întâlnite pe rafturile magazinelor mai mici sau mai mari din ţară şi din străinătate. N-am văzut cu ochii mei, dar cineva mi-a spus că a cumpărat aceste produse şi din locuri mai îndepărtate, aflate pe malul vestic al oceanului Atlantic. Povestea celor două firme cu care ar trebui să ne mândrim fiecare dintre vâlceni a început în urmă cu peste treizeci de ani, dar a început de la un butic oarecare şi a ajuns la acest nivel datorită unui număr de oameni mai mic decât cel al degetelor de la o mână. Unii dintre ei nici nu mai sunt printre noi. Noi, cei rămaşi, ne-am alăturat viziunii lor în calitate de angajaţi, de clienţi şi de admiratori.

Să fim drepţi cu cei care construiesc România reală, care îi dau de muncă şi de visat pentru următoarea sută de ani. Vorbeam într-un alt mesaj aici şi despre recunoştinţă. Un cuvânt simplu, dar un sentiment complicat pentru cei care privesc cu mânie la constructorii părţii bune a vieţii pe care o trăim.

Eugen Neaţă, deputat PSD