Politică

Eugen Neaţă: Cărţi şi comunicare

Am ales un loc şi un public anume pentru lansarea cărţilor pe care le-am publicat în ultimele luni. Un loc primitor şi un public a cărui trăsătură comună este comunicarea publică şi respectul pentru informaţia verificată înainte de a fi transmisă mai departe.

Am ales să prezint cărţile pe care le-am semnat celor mai autorizaţi cititori ai acestui tip de conţinut.
„Despre iniţiativele mele legislative” este o selecţie de articole pe care le-am publicat de-a lungul timpului în legătură cu activitatea mea principală din Parlamentul României. Nu este numai o carte despre legi, ci o carte despre drumul unor legi şi modificări legislative de la identificarea necesităţii publice şi a subiectului, la documentare şi redactare şi pe întregul drum al aprobărilor sau respingerilor din comisii, până la votul în plen. Pe traseul acesta – deseori, destul de aventuros – se întâmplă multe lucruri care, făcute publice, ajută la înţelegerea corectă a muncii parlamentarilor care ocupă această poziţie pentru a lucra în folosul celor mulţi.

Cealaltă carte, „Cei care înfăptuiesc minuni”, este despre medicii şi personalul medical care au intervenit chirurgical pentru recăpătarea sănătăţii mele şi despre familia şi prietenii care mi-au fost alături pe lungul drum al recuperării mele. A fost o călătorie care m-a ajutat să descopăr profesionalismul, omenia şi prietenia unora şi dăruirea necondiţionată a celorlalţi. I-am numit oameni care înfăptuiesc minuni şi este puţin pentru ceea ce merită cu adevărat.

Am prezentat cele două cărţi unui public format exclusiv din ziarişti vâlceni. Este publicul cu care mă întâlnesc periodic pentru a schimba opinii despre realitatea vâlceană şi informaţii care ne sunt utile în egală măsură, mie în activitatea din parlament, ziariştilor în documentarea unora dintre articolele la care lucrează zi de zi.

De data aceasta am vorbit despre cărţile mele, despre comunicarea fără sfârşit cu care un politician este dator publicului larg.

A fost un prilej minunat pentru toată lumea şi un exerciţiu de comunicare directă mai puţin obişnuit, cred eu. Iată câteva imagini de la eveniment.

Eugen Neaţă, deputat PSD

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...