Cuvântul care construieşte relaţii durabile între oameni. Rar, în unele culturi. Rece, în altele. Simplu şi sincer, în cele mai evoluate. De la ţară la ţară, de la regiune la regiune şi de la comunitate la comunitate, recunoştinţa are, dacă există, un alt fel de conţinut.

La noi, aici în Sud-Est, recunoştinţa s-a scuturat în ultimele decenii de obiceiul, discutabil cel puţin, al recompensei de tip material ori financiar. Numai aşa, recunoştinţa poate construi relaţii durabile între oameni. Când are conţinut material sau financiar, recunoştinţa este doar un comerţ oarecare, nu un sentiment puternic de apreciere a celui care s-a dedicat profesional semenului său. Am scris şi am publicat recent o carte pe acest subiect, pornind de la experienţele personale avute în urmă cu aproape un an de zile. M-am bucurat de serviciul profesional al unui grup medical specializat în a tempera suferinţa oamenilor şi în a îndrepta - prin intervenţie chirurgicală şi prin proceduri recuperatorii - sănătatea pierdută a unui om. Din postura de pacient, ştiu acum de ce sunt în stare medicii şi personalul medical din echipele lor de lucru.

Mi-am numit cartea „Cei care înfăptuiesc minuni” pentru că nu există cuvânt mai potrivit pentru ceea ce poate face un medic şi echipa lui decât o minune, în toate situaţiile în care semenii au nevoie de ajutorul lor. Şi am mai adus în această discuţie şi pe prietenii care mă înconjoară în asemenea momente cu grija şi cu afecţiunea lor, alături de familia naturală, fără de care mai nimic nu am fi putut realiza în viaţă. Recunoştinţa nu poate acoperi întregul nostru sentiment de răspuns la toate acestea, dar este cel mai potrivit cuvânt pe care limba română l-a găsit pentru a numi fericirea de a fi în centru preocupării celor din jur. Atunci când au mai mare nevoie de sprijin.
Recunoştinţa, ce cuvânt minunat!

Eugen Neaţă, deputat PSD