Cele 50 de luni alocate pentru realizarea tronsonului 2 din autostrada Sibiu-Piteşti nu vor fi suficiente pentru realizarea lucrărilor, consideră reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructura.
În opinia lor, constructorii din asocierea Mapa-Cengiz nu dau semne că ar fi avansat cu lucrările pe traseul dintre Boiţa (Sibiu) şi Cornetu (Vâlcea), iar ritmul actual nu ar permite realizarea celor 31,33 kilometri nici în... 7 ani.
Cel mai spectaculos traseu
Secţiunea 2 a autostrăzii Sibiu-Piteşti este considerată şi cea mai spectaculoasă de pe întreg traseul noii căi rutiere. Zona montană din nordul Vâlcii oferă peisaje ca în Alpi, pe măsură ce traversează comunele Câineni şi Racoviţa.
În acelaşi timp, tronsonul este şi unul provocator pentru constructori, care au de executat 7 tuneluri şi vreo 50 de poduri şi viaducte. În acest moment, doar 2 kilometri, repreyentând un ciot de legătură cu secţiunea 1 Sibiu-Boiţa au fost finalizaţi de constructorii turci, iar birocraţia pare să fie la ea acasă în relaţiile constructorilor cu Ministerul Transporturilor şi alte autorităţi centrale.
„După câteva luni de la expirarea (în decembrie 2023) perioadei de proiectare a fost autorizat doar un ciot de 2 kilometri fix în capătul de la Boiţa, zona cea mai uşoară a lotului. Momentan în acest punct se “munceşte” la un singur viaduct: jumătate din timp forezele mai mult stau, după vreo 6 luni de la startul lucrărilor încă se execută piloţi foraţi, nu sunt gata toate fundaţiile şi abia se văd primele elevaţii ieşite din pământ.
Dezamăgitor, puţin zis. Volumul total de lucrări pe tot tronsonul este poate de 50-60 de ori mai mare, iar ceea ce a “demonstrat” asocierea turcă până acum este doar că nu-şi va termina treaba în următorii 7 ani, nici vorbă în 50 de luni cât prevede contractul.
Ce s-a mai întâmplat în rest? Aparent, studiul geotehnic se apropie în sfârşit de finalizare după ce în vara 2024 s-a închis DN7 pentru accesul forezelor, care încă pot fi zărite în teren.
Ştirea mai importantă ar fi că timid, de câteva zile, turcii s-au urnit să-şi croiască un drum de acces către tunelul Robeşti, semn că aici aşteaptă emiterea autorizaţiei de construire în curând.
Aşadar a trecut un an, mai trece încă unul. În 2025 se va termina proiectarea şi vom mai vedea câteva porţiuni autorizate şi lucrări incipiente în aceste puncte: portalurile la unele tuneluri plus nişte fundaţii la câteva poduri”, au comentat reprezentanţii asociaţiei.

